NEUROXON
soluţie injectabila
Proprietăţile farmacocinetice
Citicolina este un compus hidrosolubil, cu o biodisponibilitate de peste 90%.
Studiile farmacocinetice la adulţii sănătoşi au arătat că dozele orale de citicolină sunt absorbite rapid, şi excretate mai puţin de 1% în masele fecale. Concentraţiile plasmatice maxime se realizează în mod bifazic, la 1 oră de la ingestie, urmat de un al doilea vârf mai mare la 24 de ore de la administrare.
Citicolina este metabolizată în peretele intestinal şi ficat. Metaboliţii citicolinei exogene formaţi prin hidroliză în peretele intestinal sunt colina şi citidina. După absorbţie, colina şi citidina sunt distribuite în tot corpul, ajung în sistemul
circulator unde sunt utilizate în diverse căi biosintetice, traversează bariera hematoencefalică pentru re-sinteza citicolinelor în creier.
Studiile de farmacocinetică cu utilizarea citicolinei marcate C1 4 evidenţiază faptul că eliminarea citicolinei are loc preponderent pe cale respiratorie cu formarea de CO2 şi excreţie urinară, în două etape, reflectând caracterul bifazic al
concentraţiilor plasmatice maxime.Concentraţia plasmatică maximă de prima fază este urmată de o eliminare accentuată, care apoi încetineşte în următoarele 4-10 ore.
În faza a doua, o eliminare rapidă survine după o creştere a concentraţiei plasmatice maxime la 24 de ore, care apoi este urmată de o eliminare mai lentă.
Timpul de înjumătăţire prin eliminare este de 56 ore prin CO2 şi 71 de ore prin excreţie urinară.
INDICAŢII TERAPEUTICE
Afecţiuni cerebrovasculare – de ex. în ischemia cauzată de accidentul vascular cerebral, în care Citicolina accelerează recuperarea conştiinţei şi a deficitului motor. Studiile clinice ale Citicolinei au modificat conceptul istoric că Citicolina nu
are efect asupra pacientului cu accident vascular cerebral decât după o anumită perioadă de timp după debutul simptomelor. Utilizarea preparatului din primele 24 de ore după accident vascular cerebral este un factor cheie în evaluarea potenţialului Citicolinei.
Rezultatele recente ale unui studiu clinic de fază 3 la pacienţii care au suportat accident vascular cerebral ischemic au demonstrat o îmbunătăţire clinic semnificativă a funcţiei neurologice la pacienţi trataţi cu Citicolină în doza optimă
de 500 mg pe zi. Potenţialul Citicolinei ca tratament în accidentul vascular cerebral este subliniat şi de alţi factori-cheie: utilizarea sa orală, fereastra de 24 de ore a oportunităţii terapeutice după accident vascular cerebral, şi o lipsă aparentă de reacţii adverse semnificative. Datele preliminare sugerează că într-un subgrup mic de pacienţi, Citicolina poate reduce dimensiunea impactului cauzat de accidentul vascular cerebral.
Administrarea Citicolinei în primele 24 de ore după debutul accidentului vascular cerebral forma moderată până la severă, creşte probabilitatea de recuperare completă în 3 luni.
Traumatism cranio-cerebral de gravitate diferită: într-un studiu clinic,
Citicolina a accelerat revenirea din coma post-traumatică şi recuperarea capacităţii de a merge, obţinând un rezultat funcţional final mai bun şi a redus durata de spitalizare.
Dereglări cognitive de etiologii diverse – deficitul cognitiv senil cauzat de afecţiuni degenerative (boala Alzheimer) şi patologia cerebro-vasculară cronică.
Citicolina îmbunătăţeşte scorul evaluărilor cognitive şi încetineşte progresarea bolii Alzheimer.
Boala Parkinson – Citicolina şi-a demonstrat eficacitatea şi în tratamentul combinat al bolii Parkinson. Efecte benefice neuroendocrine, neuroimunomodulatoare şi neurofiziologice au fost descrise. Date experimentale considerabile ale efectelor Citicolinei asupra sistemului dopaminergic din sistemul nervos central au fost acumulate. După tratamentul cu citicolină a şoarecilor cu leziuni ale susbstanţei negre s-a dovedit regenerarea celulelor nervoase în aceste zone.
Citicolina creşte sinteza dopaminei şi tirozin hidroxilazei în corpul striat.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
În cazul tulburărilor de conştiinţă cauzate de leziunile cerebrale sau de intervenţiile pe creier: la adulţi, de obicei se administrează Citicolina în doza de 100-500 mg de 1-2 ori/zi prin perfuzie intravenoasă, injecţie intravenoasă sau
intramusculară. Doza poate fi modificată în funcţie de vârsta şi starea clinică a pacientului.
În cazul hemiplegiei după apoplexie cerebrală:
De obicei, se administrează Citicolina în doza de 1000 mg intravenos o dată pe zi, timp de 4 săptămâni consecutiv sau 250 mg intravenos o dată pe zi, timp de 4 săptămâni consecutiv.
În boala Parkinson:
De obicei, se administrează Citicolina în doza de 500 mg intravenos o dată pe zi, în combinaţie cu un anticolinergic. Când efectul terapeutic a fost obţinut timp de maxim 3-4 săptămâni de administrare, se micşorează treptat doza de Citicolină şi
se continuă monoterapia cu preparatul anticolinergic.
În pancreatită:
De obicei, se administrează Citicolina în doza de 1000 mg intravenos o dată pe zi, timp de 2 săptămâni consecutiv, în combinaţie cu un inhibitor de protează.
REACŢII ADVERSE
Convenţia MedDRA privind frecvenţa
Foarte frecvente (>1/10)
Frecvente (>1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (>1/1000 şi <1/100)
Rare (>1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).
Tulburări ale sistemului nervos: mai puţin frecvente – acțiune stimulantă asupra sistemului parasimpatic.
Tulburări cardiace: mai puţin frecvente tahicardie, bradicardie.
Tulburări vasculare: mai puţin frecvente - hipotensiune arterială discretă tranzitorie.
Tulburări gastrointestinale: mai puţin frecvente durere epigastrică, diaree.
CONTRAINDICAŢII
Hipersensibilitate la substanţa activă sau orice component al preparatului.
Hiperparasimpaticotonie.
SUPRADOZAJ
Citicolina are o toxicitate mică la om. Într-un studiu cross-over, placebo controlat efectuat pe o perioadă scurtă, 12 adulţi sănătoşi au administrat Citicolină în doze zilnice de 600 şi 1000 mg sau placebo timp de cinci zile consecutive. Cefalee
tranzitorie s-a constat la 4 şi 5 voluntari care au administrat Citicolină în doza de 600 mg şi respectiv 1000 mg, şi la 1 voluntar care a administrat placebo.
Nu s-au observat modificări sau anormalităţi hematologice, biochimice sau ale testelor neurologice.
LD5 0 (doza letală 50%) a unei doze unice de Citicolină a fost de 4,600 mg/kg la şoareci şi 4,150 mg/kg la şobolani.
Într-un studiu nepublicat de toxicitate acută, Citicolina bază liberă a fost administrată masculilor şi femelelor de şobolani în doza de 2,000 mg/kg timp de 14 zile. Nu s-au constat schimbări în greutate, cazuri letale, simptome sau modificări patologice grave.
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
Doze mari de Citicolină pot creşte fluxul sanguin cerebral în cazurile de hemoragie intracraniană persistentă.
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare
Până în prezent nu există date disponibile care ar sugera siguranţa administrării
Citicolinei injectabile la femeile însărcinate.
Administrarea preparatului în sarcină şi perioada de alăptare este posibilă doar după evaluarea atentă a raportului beneficiu pentru mamă şi risc potenţial pentru făt/sugar.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI
Citicolina, forma injectabilă nu se va administra în asociere cu preparate ce conţin meclofenoxat.
Incompatibilităţi
Citicolina, forma injectabilă nu se va administra în asociere cu preparate ce conţin meclofenoxat (clofenoxat).
PREZENTARE, AMBALAJ
Soluţie injectabilă 250 mg/ml. Câte 2 ml sau 4 ml în fiole. Câte 10 fiole împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.
PĂSTRARE
A se păstra la temperatura sub 25°C pentru a fi protejat de lumină şi căldură.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!
TERMEN DE VALABILITATE
2 ani.
A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.
STATUTUL LEGAL
Cu prescripţie medicală.
DATA ULTIMEI REVIZUIRI A TEXTULUI
August 2013.
DEŢINĂTORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE
Swiss Parenterals Pvt. Ltd.
NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI
Swiss Parenterals Pvt. Ltd. 809, Kerala Industrial Estate, G.I.D.C, Nr, Bavla, Dist. Ahmedabad-382 220. Gujarat, India.
La apariţia oricărei reacţii adverse informaţi secţia de farmacovigilenţă a
Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (tel. 022 88-43-38)