Lentile ochelari | Antireflex
Lumina care cade pe suprafaţa unei lentile nu trece în întregime prin aceasta. O parte din lumină este reflectată şi formează pe ambele suprafeţe ale lentilei reflexii deranjante pentru purtător, reduc transparenţa, conduc la o imagine estompată şi neclară. Cu cât indicele de refracţie al lentilei este mai mare, cu atât aceste reflexii sunt şi ele mai mari. Datorită reflexiei corneei, pe lentilă apare reflexia propriului ochi, reflexie iritantă pentru purtător. Pe lentilă apar şi reflexii deranjante pentru oricine se uită la purtătorul de ochelari, efect neplăcut din punct de vedere estetic. Datorită reflexiilor se transmite mai puţină lumină ochiului, deci vederea este mai slabă, lucru evident mai ales dimineaţa şi seara.Toate aceste inconveniente sunt eliminate prin aplicarea tratamentului antireflex pe lentila de ochelari.
Tratamentul antireflex este un polimer care se aplica in fabrica de catre producator ori pe suprafata convexa ori pe ambele suprafete ale lentilei. Calitatea antireflexului este data de calitatea polimerului care se aplica pe suprafata si de modul de aplicare a acestuia, in nici un caz de numarul straturilor de antireflex. Rolul de baza al tratamentului antireflex este, dupa cum sugereaza si numele, de a bloca reflexia luminii pe suprafata lentilei, marind astfel transmisia acesteia. Astfel se obtine o imagine mai clara si mai odihnitoare.
*O lentilă de ochelari are, în mod normal, reflexii între 8% şi 20% (reflexii totale pe ambele suprafeţe ale lentilei). Cu ajutorul tratamentelor antireflex aceste reflexii deranjante se reduc la 0,4÷1,5% în funcţie de tipul de tratament antireflex ales.
Cu ajutorul unui tratament antireflex aplicat pe lentilă, veţi vedea mai clar şi mai bine datorită transparenţei mărite. Lentilele cu tratament antireflex subliniază culoarea şi estetica ochilor dumneavoastră.
Este posibilitate de ales lentile antireflex cu tratamentele care uşurează întreţinerea ochelarilor dumneavoastră, împiedică murdărirea lentilelor, iar curăţarea lor se face mult mai uşor, la fel puteti opta pentru lentile cu tratament hidrofob si oleofob. Tratamentul mai performant mărește rezistenţa lentilelor din plastic la acţiunile mecanice (zgârieturi) din viaţa de zi cu zi, deoarece este asociat cu tratament de durificare şi compactarea straturilor multiple din componenţa tratamentului prin bombardare cu nanoparticule.
Consultație Medic Oftalmolog - Programează-te Acum