Nurofen pentru copii cu aromă de portocale 100 mg/5 ml suspensie orală
Ibuprofen
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă după 3 zile copilul dumneavoastră cu vârsta mai mare de 6 luni sau după 24 de ore pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 5 luni nu se simte mai bine sau se simte mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Nurofen pentru copii şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Nurofen pentru copii
3. Cum să utilizaţi Nurofen pentru copii
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Nurofen pentru copii
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Nurofen pentru copii şi pentru ce se utilizează
Nurofen pentru copii conţine ibuprofen, substanţă care aparţine clasei de medicamente numite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). AINS modifică răspunsul organismului la durere, inflamaţie şi febră.
Nurofen pentru copii este utilizat pentru a ameliora febra şi durerea la sugari şi copii cu vârsta între 3 luni şi 12 ani.
Nurofen pentru copii ameliorează febra care poate să apară după vaccinare sau febra care apare în cadrul diverselor afecţiuni.
Nurofen pentru copii ameliorează durerea uşoară sau moderată (durere în gât, durere de dinţi sau durerea determinată de apariţia dinţilor, durere de cap şi alte tipuri de durere, cum sunt cele asociate luxaţiilor, inflamaţiilor de la nivelul urechii etc).
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Nurofen pentru copii
Nu administraţi acest medicament copiilor care:
- sunt alergici la ibuprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6);
- au prezentat reacţii alergice, cum sunt astm bronşic, secreţii nazale, erupţie trecătoare pe piele însoţită de mâncărime sau umflare a buzelor, feţei, limbii sau a gâtului (laringe) după utilizarea medicamentelor care conţin acid acetilsalicilic sau alte AINS;
- au avut ulcer sau sângerări la nivelul stomacului sau duodenului (porţiunea iniţială a intestinului subţire) determinate de utilizarea anterioară a AINS;
- au ulcer sau sângerări la nivelul stomacului sau duodenului sau dacă au avut 2 sau mai multe astfel de episoade în trecut;
- au insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă severă, inclusiv boală cardiacă coronariană (afectare a funcţiilor ficatului, rinichilor sau ale inimii);
- sunt deshidrataţi (au pierdut lichide prin vărsături, diaree sau prin consum insuficient de lichide);
- prezintă orice sângerare activă (inclusiv la nivelul creierului);
- au o afecţiune de origine necunoscută care determină formarea anormală a celulelor sanguine;
- sunt în ultimul trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).
Medicamentul nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 3 luni, decât dacă este recomandat de către medicul dumneavoastră.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Nurofen pentru copii adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
• în cazul în care copilul dumneavoastră:
- are lupus eritematos sistemic (LES) sau boală mixtă a ţesutului conjunctiv din cauza riscului crescut de meningită aseptică;
- are afecţiuni intestinale inflamatorii cronice, cum este rectocolita ulcero-hemoragică, boala Crohn, sau alte afecţiuni ale stomacului sau intestinului, deoarece starea acestora se poate agrava;
- are tulburări de formare a celulelor sanguine;
- are probleme legate de mecanismul de coagulare a sângelui;
- este alergic sau are astm bronşic, sinuzită sau rinită, polipi la nivelul nasului sau alte afecţiuni care determină dificultăţi la respiraţie;
- are probleme de circulaţie la nivelul arterelor mâinilor sau picioarelor;
- are afecţiuni ale ficatului, rinichilor, inimii sau hipertensiune arterială (tensiune arterială mare);
- a fost supus recent unei intervenţii chirurgicale ample;
- are o infecție - vezi rubrica „Infecții” de mai jos.
• dacă un membru al familiei dumneavoastră suferă de porfirie (tulburare în producerea hemoglobinei);
• în primele 6 luni de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani);
• alăptare (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).
Ulcere, perforaţie şi sângerare la nivelul stomacului sau duodenului
În cazul în care copilul dumneavoastră a avut în trecut ulcer la nivelul stomacului sau duodenului, în special dacă acesta a fost complicat cu perforaţie sau a fost însoţit de sângerare, trebuie să fiţi atent la orice simptome neobişnuite la nivelul abdomenului şi să spuneţi imediat medicului dumneavoastră, mai ales dacă aceste simptome apar la începutul tratamentului cu ibuprofen. Riscul de sângerare sau de ulceraţie la nivelul tractului digestiv este mai mare în acest caz. Dacă apar sângerare sau ulceraţii la nivelul tractului digestiv, tratamentul trebuie întrerupt.
Sângerarea, ulceraţia sau perforaţia la nivelul stomacului sau duodenului pot apărea fără alte semne de avertizare, chiar şi la pacienţii care nu au avut niciodată astfel de probleme. Acestea pot, de asemenea, pune în pericol viaţa.
Riscul de apariţie a ulcerelor, perforaţiei sau sângerării la nivelul stomacului sau duodenului creşte dacă sunt utilizate doze mari de ibuprofen. Riscul creşte, de asemenea, dacă anumite medicamente sunt luate în acelaşi timp cu ibuprofenul (vezi „Utilizarea altor medicamente”).
Reacţii la nivelul pielii
Trebuie întreruptă administrarea Nurofen pentru copii dacă apar erupţie trecătoare pe piele, leziuni la nivelul mucoaselor sau alte semne de alergie, deoarece acestea pot fi primul semn al unor reacţii ale pielii grave (dermatită exfoliativă, eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell), uneori putând pune în pericol viaţa. Riscul de apariţie a acestor reacţii este mai mare în prima lună, în cazul tratamentului prelungit.
Se recomandă a se evita utilizarea Nurofen pentru copii în cazurile de vărsat de vânt (varicelă).
Efecte asupra inimii şi creierului
Medicamente precum ibuprofenul se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”). Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată.
Nu depăşiţi doza şi durata de administrare recomandate pentru tratament, care este de 24 de ore pentru copii cu vârsta între 3-5 luni şi 3 zile pentru copii peste 6 luni.
În cazul în care copilul dumneavoastră are probleme cardiace, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că ar putea fi în situaţie de risc din cauza acestor afecţiuni (de exemplu, dacă are hipertensiune arterială, diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului) Nurofen pentru copii se administrează cu precauţie. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul despre tratament.
Efecte asupra rinichilor
Ibuprofenul poate determina afectarea funcţiilor rinichilor, chiar şi la pacienţii care nu au mai avut astfel de probleme. Ca urmare, pot apărea umflarea picioarelor (edeme) şi insuficienţă cardiacă sau tensiune arterială mare la pacienţii cu predispoziţie.
Există un risc de insuficienţă renală la copii şi adolescenţi deshidrataţi.
Ibuprofenul poate determina leziuni la nivelul rinichilor, în special la pacienţii care prezintă afecţiuni la nivelul rinichilor, inimii sau ficatului sau care urmează tratament cu diuretice sau inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA). Totuşi, în general, aceste afecţiuni sunt reversibile la întreruperea administrării medicamentului.
Infecții
Nurofen pentru copii poate ascunde semne ale infecției, precum febră și durere. Prin urmare, este posibil ca Nurofen pentru copii să întârzie tratarea adecvată a infecției, ceea ce poate mări riscul de complicații. Acest lucru a fost observat în cazul pneumoniei cauzate de bacterii și al infecțiilor bacteriene ale pielii asociate cu vărsatul de vânt. Dacă luați acest medicament în timp ce aveți o infecție, iar simptomele infecției nu dispar sau se agravează, adresați-vă imediat unui medic.
Alte precauţii
Ibuprofenul poate prelungi temporar timpul de sângerare.
Vârstnici
Vârstnicii prezintă un risc crescut de aparitie a reacţiilor adverse.
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special dacă sunt vârstnici, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în fazele iniţiale ale tratamentului.
Nurofen pentru copii împreună cu alte medicamente
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a administra copilului dumneavoastră
Nurofen pentru copii.
Reacţiile adverse pot fi mai frecvente sau mai intense dacă Nurofen pentru copii este administrat în acelaşi timp cu alte medicamente. De asemenea, Nurofen pentru copii poate modifica efectele sau poate creşte frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse ale altor medicamente când sunt administrate în acelaşi timp.
Următoarele medicamente interacţionează cu Nurofen pentru copii, dacă sunt administrate concomitent:
- alte medicamente antiinflamatoare (incluzând inhibitori ai ciclooxigenazei 2)
- acid acetilsalicilic, cu excepţia situaţiei în care medicul a recomandat acid acetilsalicilic în doză mică (maxim 75 mg zilnic), deoarece ar putea crește riscul de reacții adverse
- anticoagulante (medicamente care împiedică coagularea sângelui), cum sunt heparina, warfarina
- metotrexat (utilizat în tratamentul cancerului şi afecţiunilor autoimune)
- digoxină (pentru tratamentul diferitelor afecţiuni ale inimii)
- fenitoină (utilizată pentru a preveni apariţia convulsiilor în epilepsie)
- litiu (utilizat în tratamentul depresiei)
- diuretice (utilizate pentru eliminarea surplusului de apă din organism), inclusiv diuretice care economisesc potasiu
- antihipertensive (pentru tratamentul tensiunii arteriale mari), cum sunt:
• inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, de exemplu, captopril
• medicamente beta-blocante
• antagonişti ai angiotensinei II
- colestiramină (utilizată pentru scăderea concentraţiei colesterolului în sânge)
- trimetoprim, aminoglicozide (antibiotic)
- inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (medicamente utilizate în tratamentul depresiei), cum ar fi
sertralina
- medicamente antiagregante plachetare
- tacrolimus și ciclosporină (pentru inhibarea sistemul imunitar după transplantul de organe)
- zidovudină sau ritonavir (utilizat în tratamentul infecţiilor cu HIV)
- mifepristonă
- probenecid sau sulfinpirazonă (pentru tratamentul gutei)
- antibiotice chinolonice
- sulfoniluree (pentru tratamentul diabetului zaharat)
- corticosteroizi (utilizaţi împotriva inflamaţiilor)
- baclofen (un relaxant al muşchilor).
Nurofen pentru copii împreună cu alimente şi băuturi
Alcoolul etilic accentuează reacţiile adverse produse de ibuprofen, în special reacţiile adverse la nivelul stomacului, duodenului sau sistemului nervos.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu utilizaţi Nurofen pentru copii în ultimul trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii sub 12 ani).
Alăptarea
Doar cantităţi mici de ibuprofen şi produşi de descompunere ai acestuia trec în laptele matern, dar Nurofen pentru copii poate fi utilizat în timpul alăptării dacă este luat în dozele recomandate şi pe termen cât mai scurt posibil.
Fertilitatea
Evitați utilizarea acestui medicament dacă încercați să rămâneți gravidă.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acest medicament nu are niciun efect asupra abilităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Nurofen pentru copii conţine maltitol lichid (E 965 ). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat cu privire la posibilitatea existenţei intoleranţei la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a administra acest medicament. Poate avea un efect ușor laxativ. Conținutul caloric este de 2,3 kcal/g maltitol.
Acest medicament conține 9,08 mg sodiu (componenta principală stabilă/sare de masă) în fiecare 5 ml.
Aceasta este echivalentă cu 0,45 % din maximul recomandat.
Acest medicament conține cantități foarte scăzute de gluten (din amidon de grâu). Este considerat ca „fără gluten” și este foarte puțin probabil să provoace probleme dacă copilul dumneavoastră are boală celiacă.
O doză de 5 ml nu conține mai mult de 0,225 micrograme de gluten.
Dacă copilul dumneavoastră are alergie la grâu (diferită de boala celiacă), nu trebuie să administrați acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Nurofen pentru copii
Întotdeauna utilizaţi Nurofen pentru copii exact aşa cum v-a spus farmacistul. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Durere sau febră
Doza zilnică recomandată de Nurofen pentru copii este de 20-30 mg ibuprofen/kg administrată pe cale orală, administrată în mai multe prize, la interval de 6 - 8 ore. Doza recomandată nu trebuie depăşită. În funcţie de vârsta copilului, se administrează următoarele doze, utilizând seringa gradată:
Sugari cu vârsta cuprinsă între 3- 12 luni cu greutate mai mare de 5 kg (50 mg (2.5 ml) de până la 3 ori în 24 de ore)
Copii cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani (100 mg (5 ml) de până la 3 ori în 24 de ore)
Copii cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani(150 mg (7.5 ml) de până la 3 ori în 24 de ore)
Copii cu vârsta cuprinsă între 7-9 ani (200 mg (10 ml) de până la 3 ori în 24 de ore)
Copii cu vârsta cuprinsă între 10- 12 ani (300 mg (15 ml) de până la 3 ori în 24 de ore)
Nurofen pentru copii nu trebuie administrat copiilor cu greutatea corporală mai mică de 5 kg.
Tratamentul febrei post-vaccinare
Doza recomandată este de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii ) urmată, la nevoie, de o altă doză de 50 mg ibuprofen (2,5 ml Nurofen pentru copii suspensie orală), la interval de 6 ore. Nu trebuie administrat mai mult de 5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii (100 mg ibuprofen) într-un interval de 24 de ore.
Tratamentul cu Nurofen pentru copii trebuie să fie de scurtă durată.
La copii cu vârsta peste 6 luni şi adolescenţi, dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, se recomandă consult medical.
La copii cu vârsta cuprinsă între 3-5 luni, cu greutate peste 5 kg, dacă simptomele se agravează se recomandă consult medical, iar dacă simptomele persistă se recomandă consult medical în primele 24 de ore.
Trebuie să utilizați cea mai mică doză necesară pentru a ameliora simptomele și pentru cea mai scurtă perioadă de timp. Dacă aveți o infecție, adresați-vă imediat unui medic în cazul în care simptomele (cum ar fi febră și durere) nu dispar sau se agravează (vezi pct. 2).
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă vezi pct. 2).
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă vezi pct. 2).
Mod de administrare
Pentru administrare orală
1 Agitaţi bine flaconul înainte de administrare.
2 Îndepărtaţi capacul (apăsaţi şi apoi rotiţi în sens invers acelor de ceasornic).
3 Introduceţi seringa gradată în dopul flaconului.
4 Pentru a umple uşor seringa gradată, întoarceţi flaconul cu dopul în jos şi aspiraţi uşor suspensia până la cantitatea necesară, marcată pe seringă.
5 Se aduce flaconul în poziţia iniţială şi se scoate seringa gradată.
6 Se introduce capătul seringii gradate în gura copilului şi se apasă uşor pistonul acesteia pentru a administra suspensia.
7 Închideţi flaconul după administrarea medicamentului.
8 Spălaţi seringa gradată cu apă caldă şi lasaţi-o să se usuce. Nu lăsaţi seringa pentru administrare orală la îndemâna sau vederea copiilor.
Pentru pacienţii cu sensibilitate gastrică produsul poate fi administrat în timpul mesei.
Dacă utilizaţi mai mult Nurofen pentru copii decât trebuie
Dacă ați luat mai mult Nurofen pentru copii decât trebuie sau dacă copiii au luat medicamentul în mod accidental, adresați-vă imediat unui medic sau mergeți la cel mai apropiat spital pentru o evaluare a riscului existent și pentru sfaturi privind măsurile care trebuie luate.
Simptomele pot include greaţă, dureri abdominale, vărsături (pot conține urme de sânge), dureri de cap, țiuituri în urechi, dezorientare și mișcări oscilatorii ale ochilor. În cazul intoxicației grave s-au raportat următoarele simptome: somnolență, dureri în piept, palpitații, pierderea cunoștinței, convulsii (în special la copii), slăbiciune și amețeală, sânge în urină, senzație de corp rece și probleme respiratorii, tensiune arterială mică.
Dacă uitaţi să utilizaţi Nurofen pentru copii
Nu administraţi copilului dumneavoastră o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Nurofen pentru copii
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Întrerupeţi imediat administrarea Nurofen pentru copii şi contactaţi imediat medicul dacă copilul dumneavoastră prezintă simptome de angioedem, cum sunt:
• umflare a feţei, limbii sau a faringelui
• dificultăţi la respiraţie sau la înghiţire
• reacţii alergice pe piele
Nurofen pentru copii poate masca semnele sau simptomele unei posibile infecţii (febră, durere şi edem). În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă o infecţie cu simptome cum sunt febră şi afectarea gravă a stării generale sau febră cu simptome de infecţie locală precum dureri în gât, faringe, gură sau probleme urinare, trebuie să consultaţi imediat medicul. Acesta vă va recomanda efectuarea unor analize ale sângelui şi vă va administra un tratament contra infecţiei.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Administrarea ibuprofen pentru perioade mai mari, pentru tratamentul afecţiunilor cronice, poate determina apariţia de reacţii adverse suplimentare.
Mai puţin frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 100 de pacienţi)
Reacţii alergice nespecifice cum sunt urticarie şi mâncărimi, durere de cap, dureri abdominale, greaţă, indigestie, erupţii pe piele.
Rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 de pacienţi)
Diaree, balonare, constipaţie, vărsături.
Foarte rare (care afectează mai puţin de 1 din 10000 de pacienţi)
Reacţii severe de hipersensibilitate (anafilaxie, angioedem care determină simptome cum sunt edem al feţei, limbii şi laringelui, dispnee, tahicardie, hipotensiune arterială, sau şoc), inflamaţie a meningelui (membrana de la suprafaţa creierului) fără infecţie bacteriană (meningită aseptică), hipereactivitate bronşică (astm bronşic, exacerbare a astmului bronşic, bronhospasm), ulcer şi perforaţie la nivelul stomacului sau duodenului (tubul care conectează stomacul cu intestinul subţire), scaune de culoarea păcurii, vărsături cu aspect de zaţ de cafea care pot pune viaţa în pericol, afte şi inflamaţie la nivelul gurii, inflamaţie a mucoasei stomacului, accentuarea simptomelor diferitelor afecţiuni inflamatorii intestinale (rectocolită ulcerohemoragică şi boală Crohn), tulburări ale producerii celulelor sanguine (scăderea numărului globulelor albe, plachetelor sanguine şi globulelor roşii (leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză), anemie, tulburări hepatice, insuficienţă renală acută, necroză papilară, în special la administrarea pe termen lung, asociată cu creşterea concentraţiilor sanguine de acid uric şi edem, scăderea nivelului de hemoglobină.
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Ameţeli, tulburări ale auzului şi ale vederii, pete de culoare roşie - violacee pe piele, hiperreactivitate bronşică cuprinzând astm bronşic, bronhospasm sau dispnee, insuficiență cardiacă, hipertensiune, edeme, pielea devine sensibilă la lumină,infecții grave la nivelul pielii și complicații ale țesutului moale în timpul infecției cu vărsat de vânt (varicelă).
Poate să apară o reacție cutanată gravă cunoscută sub numele de sindrom DRESS. Simptomele sindromului DRESS includ: erupție cutanată, febră, inflamarea ganglionilor limfatici și eozinofile crescute (un tip de celule albe din sânge).
O erupție extinsă pe piele, de culoare roșiatică și cu aspect de solzi, cu umflături sub piele și bășici, localizată în special în zonele în care pielea este cutată, pe trunchi și la nivelul extremităților superioare, însoțită de febră, care apare la inițierea tratamentului (pustuloză exantematică generalizată acută). Dacă copilul dumneavoastră prezintă aceste simptome, încetați administrarea Nurofen pentru copii și solicitați asistență medicală. Vezi și pct. 2.
Medicamente precum Nurofen pentru copii pot fi asociate cu un risc uşor crescut de evenimente cardiace („infarct miocardic”) sau atac vascular cerebral. Vă rugăm să remarcaţi că utilizarea celei mai mici doze necesare poate reduce posibilitatea de apariţie a reacţiilor adverse. Edemul, tensiunea arterială ridicată şi insuficienţa cardiacă au fost, de asemenea, raportate în legătură cu tratamentul cu AINS.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Nurofen pentru copii
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Nurofen pentru copii
Substanţa activă este ibuprofenul. Fiecare mililitru de suspensie orală conţine ibuprofen 20 mg. 5 ml suspensie orală conţin ibuprofen 100 mg.
Celelalte componente sunt polisorbat 80, glicerină, maltitol lichid (E 965), zaharină sodică, acid citric monohidrat, citrat de sodiu, gumă Xantan, clorură de sodiu, aromă de portocale (Orange flavour 2 M 16014), bromură de domifen, apă purificată.
Cum arată Nurofen pentru copii şi conţinutul ambalajului
Nurofen pentru copii se prezintă sub formă de suspensie siropoasă, de culoare aproape albă, cu aromă de portocale.
Nurofen pentru copii este disponibil în cutii cu un flacon din PET, prevăzut cu sistem de închidere securizat pentru copii, conţinând 100 ml, 150 ml sau 200 ml suspensie orală şi o seringă dozatoare din polipropilenă cu piston din polietilenă.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
RECKITT BENCKISER (ROMÂNIA) SRL
Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nr. 48, Clădirea Crystal Tower, Etaj 11
Sectorul 1, București, România
Fabricantul
RB NL Brands B.V.
Schiphol Boulevard 207, 1118 BH Schiphol, Olanda
Acest prospect a fost revizuit în iulie 2022.