Maxigra 50 mg comprimate filmate
Maxigra 100 mg comprimate filmate
Sildenafil
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Maxigra şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Maxigra
3. Cum să utilizaţi Maxigra
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Maxigra
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Maxigra şi pentru ce se utilizează
Maxigra conţine substanţa activă sildenafil care aparţine grupului de medicamente denumite inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5 (PDE5). Maxigra acţionează prin relaxarea vaselor de sânge de la nivelul penisului, favorizând circulaţia sângelui în penis atunci când sunteţi excitat sexual.
Maxigra vă va ajuta să obţineţi o erecţie numai dacă sunteţi stimulat sexual.
Maxigra este un medicament pentru bărbaţii cu disfuncţie erectilă, afecţiunem cunoscută uneori sub denumirea de impotenţă. Aceasta constă în incapacitatea obţinerii sau dificultatea menţinerii erecţiei penisului, în vederea desfăşurării
unei activităţi sexuale corespunzătoare.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Maxigra
Nu utilizaţi Maxigra
- dacă sunteţi alergic la sildenafil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)
- dacă utilizaţi medicamente denumite nitraţi, deoarece această asociere poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente care sunt administrate, de obicei, pentru tratamentul anginei pectorale (“dureri în piept”). Dacă nu sunteţi sigur, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.
- dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute sub numele de donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil, deoarece această asociere poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale
- dacă aveţi o afecţiune severă a inimii sau a ficatului
- dacă aţi avut recent un accident vascular cerebral sau infarct miocardic sau aveţi tensiune arterială mică
- dacă aveţi din naştere anumite boli rare de ochi (cum este retinita pigmentară)
- dacă aţi avut vreodată pierdere a vederii determinată de neuropatia optică anterioară ischemică non-arteritică (NOAIN).
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Maxigra adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
- dacă aveţi o formă de anemie numită siclemie (o boală a globulelor roşii din sânge), leucemie (cancer al celulelor albe din sânge), mielom multiplu (cancer al măduvei osoase)
- dacă aveţi o deformare a penisului sau Boala Peyronie’s
- dacă aveţi boli de inimă. Medicul dumneavoastră trebuie să examineze cu atenţie dacă starea inimii dumneavoastră permite susţinerea efortului suplimentar din cadrul actului sexual.
- dacă aveţi ulcer gastric activ sau tulburări de sângerare (cum este hemofilia)
- dacă aveţi un episod brusc de scădere sau pierdere a vederii, nu mai luaţi
Maxigra şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Nu trebuie să utilizaţi Maxigra împreună cu orice alt tratament administrat pe cale orală sau locală pentru disfuncţia erectilă.
Nu trebuie să utilizaţi Maxigra concomitent cu medicamente pentru tratamentul hipertensiunii pulmonare arteriale (HAP) care conţin sildenafil sau orice alţi inhibitori ai PDE5.
Nu trebuie să utilizaţi Maxigra dacă nu ştiţi că aveţi disfuncţie erectilă.
Nu trebuie să utilizaţi Maxigra dacă sunteţi femeie.
Informaţii speciale pentru pacienţii cu afecţiuni ale rinichilor sau ficatului
Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră dacă aveţi afecţiuni ale rinichilor sau ficatului. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda o doză mai mică.
Copii şi adolescenţi
Maxigra nu trebuie administrat persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
Maxigra împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utiliz aţi utilizat. Nu utilizaţi alte medicamente în acelaşi timp cu
Maxigra, decât la recomandarea medicului dumneavoastră.
Nu trebuie să luaţi Maxigra dacă utilizaţi medicamente denumite nitraţi, deoarece această asociere poate duce la o scădere periculoasă a tensiunii arteriale. Informaţi-l întotdeauna pe medicul dumneavoastră, dacă utilizaţi
oricare dintre aceste medicamente care se administrează frecvent pentru tratamentul anginei pectorale (“dureri în piept”).
Nu trebuie să luaţi Maxigra dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute sub numele de donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil, deoarece această asociere poate duce la o scădere periculoasă a tensiunii arteriale.
Dacă utilizaţi în acelaşi timp medicamente cunoscute sub numele de inhibitori de protează, medicamente utilizate pentru tratamentul infecţiei cu HIV, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande să începeţi tratamentul cu cea mai
mică doză de sildenafil (25 mg).
Unii pacienţi care utilizează medicamente blocante alfa-adrenergice pentru tratamentul hipertensiunii arteriale sau pentru prostată mărită, pot avea ameţeli sau stare de confuzie care pot fi determinate de o scădere a tensiunii arteriale,
care apare atunci când staţi în picioare sau când vă ridicaţi în picioare prea brusc.
Anumiţi pacienţi au avut aceste manifestări când au luat Maxigra în acelaşi timp cu medicamente alfa-blocante. Manifestările apar cel mai frecvent în primele 4 ore de la administrarea Maxigra. Pentru a reduce posibilitatea apariţiei
acestor simptome, tratamentul cu medicamentul alfa-blocant trebuie urmat cu o doză zilnică constantă un timp înainte de a începe tratamentul cu Maxigra.
Medicul vă va recomanda să începeţi tratamentul cu sildenafil cu o doză mai mică (25 mg).
Utilizarea Maxigra cu alimente, băuturi şi alcool
Maxigra poate fi administrat cu sau fără alimente. Totuşi, este posibil ca instalarea efectului să fie mai lentă dacă luaţi
Maxigra în timpul unei mese consistente.
Consumul de băuturi alcoolice poate afecta temporar capacitatea de a obţine o erecţie. Pentru a beneficia la maximum de efectele medicamentului, vă sfătuim să nu consumaţi cantităţi excesive de băuturi alcoolice înainte de a utiliza Maxigra.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Maxigra nu este destinat utilizarii la femei.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Maxigra poate produce ameţeli sau tulburări de vedere. Trebuie să ştiţi cum reacţionaţi la administrarea Maxigra, înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizaţi Maxigra
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza iniţială recomandată este de 50 mg.
Nu trebuie să utilizaţi Maxigra mai mult de o dată pe zi.
Trebuie să utilizaţi Maxigra cu aproximativ o oră înainte de momentul în care intenţionaţi să aveţi o relaţie sexuală. Înghiţiţi comprimatul în întregime, cu un pahar de apă.
Dacă simţiţi că Maxigra acţionează prea slab sau prea puternic, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Maxigra vă ajută să obţineţi erecţia doar dacă sunteţi stimulat sexual. Timpul necesar pentru ca Maxigra să acţioneze diferă de la persoană la persoană, dar în mod obişnuit este între o jumătate de oră şi o oră. Dacă utilizaţi Maxigra în
timpul unei mese consistente, veţi constata că Maxigra acţionează mai lent.
Dacă Maxigra nu vă ajută să obţineţi erecţia sau erecţia dumneavoastră nu durează suficient pentru finalizarea actului sexual, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Maxigra
Puteţi avea o creştere a severităţii şi frecvenţei reacţiilor adverse. Dozele mai mari de 100 mg nu duc la creşterea eficacităţii acestui medicament. Nu trebuie să utilizaţi mai multe comprimate decât v-a recomandat medicul
dumneavoastră.
Dacă aţi utilizat mai multe comprimate decât trebuia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţivă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În general, reacţiile adverse raportate în asociere cu utilizarea Maxigra sunt uşoare până la moderate şi au o durată scurtă.
Dacă manifestaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave, întrerupeţi utilizarea de Maxigra şi solicitaţi asistenţă medicală imediată:
- O reacţie alergică - acestea se manifestă mai puţin frecvent (poate afecta până la 1 din 100 persoane))
Simptomele includ respiraţie şuierătoare, dificultăţi lan respiraţie sau ameţeli, umflare a pleoapelor, feţei, buzelor sau gâtului.
- Dureri în piept - se manifestă mai puţin frecvent
Dacă se manifestă în timpul sau după contactul sexual:
- Staţi în poziţie semi-şezând şi încercaţi să vă relaxaţi.
- Nu utilizaţi nitraţi pentru tratamentul durerii în piept.
- Erecţii prelungite şi uneori dureroase - aceasta se întâmplă rar (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
Dacă aveţi o erecţie care durează mai mult de 4 ore, trebuie să îl contactaţi imediat pe medicul dumneavoastră.
- Scădere bruscă sau pierdere a vederii - aceasta se întâmplă rar
- Reacţii grave pe piele - acestea se întâmplă rar
Simptomele pot să includă descuamare gravă şi umflare a pielii, apariţie de vezicule la nivelul gurii, organelor genitale şi ochilor, febră.
- Crize convulsive sau convulsii - acestea se întâmplă rar
Alte reacţii adverse:
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): durere de cap.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): greaţă, înroşire a feţei, bufeuri (simptomele includ o senzaţie bruscă de căldură în partea superioară a corpului), indigestie, senzaţie de accentuare a culorilor, vedere înceţoşată,
tulburări de vedere, nas înfundat şi ameţeli.
Mai puţin frecvente (pot afecta pâna la 1 din 100 de persoane): vărsături, erupţii trecătoare pe piele, iritaţie a ochilor, înroşire a ochilor/ochi roşii, dureri de ochi, perceperea unor străfulgerări luminoase, percepere a imaginilor ca fiind
strălucitoare, sensibilitate la lumină, lăcrimare a ochilor, bătăi puternice ale inimii, bătăi rapide ale inimii, tensiune arterială mare, tensiune arterială mică, dureri musculare, senzaţie de somnolenţă, reducere a sensibilităţii tactile, vertij,
zgomote în urechi, senzaţie de gură uscată, sinusuri blocate sau înfundate, inflamaţie a mucoasei nazale (simptomele includ secreţii nazale abundente, strănut şi nas înfundat), durere în zona abdominală superioară, boală de reflux
gastro-esofagian (simptomele includ arsuri în capul pieptului), prezenţă de sânge în urină, durere la nivelul mâinilor sau picioare, curgere de sânge din nas, senzaţie de cald şi senzaţie de oboseală.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): leşin, accident vascular cerebral, infarct miocardic, bătăi neregulate ale inimii, reducere temporară a fluxului de sânge în unele zone ale creierului, senzaţie de sufocare, gură amorţită, sângerări în partea din spate a ochiului, vedere dublă, reducere a acuităţii vizuale, senzaţii anormale în ochi, umflare a ochiului sau pleoapei, mici particule sau pete în câmpul vizual, halouri în jurul surselor de lumină, dilatare a pupilei, modificări de culoare la nivelul zonei albe a ochiului, sângerări ale penisului, prezenţa de sânge în spermă, senzaţie de uscăciune la nivelul nasului, umflare a interiorului nasului, senzaţie de iritabilitate şi scădere bruscă sau pierdere a auzului.
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate rar cazuri de angină pectorală instabilă (o boală de inimă) şi moarte subită. De notat, cei mai mulţi, dar nu toţi, dintre bărbaţii care au manifestat aceste reacţii adverse aveau
probleme cardiace înainte de a lua acest medicament. Nu este posibil să se determine dacă aceste evenimente au fost legate direct de sildenafil.
Frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): scurtare a respiraţiei (dispnee).
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amed.md sau email:farmacovigilenta@amed.md
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Maxigra
A nu se lăsa acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP:.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi.
Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Maxigra
- Substanţa activă este sildenafilul. Fiecare comprimat filmat conţine sildenafil 50 mg sau 100 mg (sub formă de citrat de sildenafil).
- Celelalte componente sunt:
Nucleul comprimatului: manitol (E 421), crospovidonă (tip A), povidonă (K 30), dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidon de porumb, stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu.
Filmul comprimatului: hipromeloză (vâscozitate 15 mPa.s), macrogol 6000, dioxid de titan (E 171), talc, indigotină (E 132).
Cum arată Maxigra şi conţinutul ambalajului
Maxigra 50 mg: comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albastră, cu diametrul de 8 mm.
Maxigra 100 mg: comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albastră, cu diametrul de 10 mm.
O cutie conţine 1, 4, 8 sau 12 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul Certificatului de Înregistrare şi Fabricantul
Deţinătorul Certificatului de Înregistrare
Pharmaceutical Works POLPHARMA SA
19, Pelplinska Str., 83-200 Starogard Gdanski, Polonia
Fabricantul
Pharmaceutical Works POLPHARMA SA
19, Pelplinska Str., 83-200 Starogard Gdanski, Polonia
Acest prospect a fost revizuit în Iunie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei
Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md/