Inestetice și perfect vizibile, ridurile sunt pliurile fine ori profunde care apar la nivelul epidermei în faza incipientă ori la nivelul dermei în etapa avansată. Apar din cauza faptului că producția de colagen și elastină, substanțele care mențin celulele pielii, scade, iar printre cauze amintim: acțiunile musculare repetate, poluarea, deshidratarea, razele soarelui, hormoni, alimentație, temperatură și evident înaintarea în vârstă. Din fericire, apariția ridurilor poate fi întârziată, iată care sunt regulile de care trebuie să ții cont.
Reguli esențiale pentru prevenirea ridurilor
Cel mai bun tratament antirid este, de fapt, cel preventiv, iar cele mai eficiente produse sunt cele care ne protejează de soare, indiferent de anotimp. În lipsa protecției solare, cea mai riguroasă rutină de îngrijire se dovedește aproape inutilă, pentru că pielea va fi expusă iar și iar la radiațiile ultraviolete, principalul factor responsabil de îmbătrânirea prematură a tenului.
La fel de importanți sunt exfolianții AHA si BHA, care îndepărtează celulele moarte, stimulează producția de colagen și contribuie la regenerarea tenului, dar și produsele hidratante care conțin ingrediente cu adevărat eficiente și cât mai puțini iritanți (alcool sau parfum).
Alegerea produselor și a tratamentelor corecte nu este, însă suficientă pentru a preveni apariția ridurilor. Regula de bază rămâne stilul de viată sănătos, prin care înțelegem o alimentație bogată în fructe și legume, includerea în alimentație a suplimentelor alimentare, un consum suficient de apă, exercițiul fizic, un somn odihnitor, aerisirea corespunzătoare a camerei în care dormim, evitarea dietelor drastice și a excitanților (tutun, alcool).
Pentru o piele catifelată și un aspect luminos, încearcă pe cât posibil să adopți o dietă echilibrată și să acorzi atenție produselor de îngrijire pe care le folosești.
Vă invităm pe canalul YouTube al Farmacia Familiei unde puteți găsi conținut video succint și foarte folositor. Pe canalul nostru veți găsi video cu:
- Răspunsuri la întrebările frecvente despre afecțiuni și probleme de sănătate;
- Sfaturi pentru părinții copiilor de toate vârstele;
- Sfaturi pentru rutina de îngrijire și frumusețe;
Like, subscribe și nu uitați să apăsați pe „clopoțel” pentru a primi notificări despre video-uri âncărcate recent!