Tehnica de bandajare care a revoluţionat performanţa sportivă, kinetoterapia şi managementul durerii
Tehnica KINESIO TAPING este o tehnică nouă în Republica Moldova, brevetată însă în Japonia de acum 25 de ani, de către doctorul Kase Kenzo. Iniţial a fost folosită de sportivii de performanţă, dar a intrat repede în atenţia medicilor specialişti în recuperare şi a fizioterapeuţilor pentru folosirea ei într-o gamă largă de afecţiuni.
Benzile KINESIO TAPING folosite în această tehnică sunt 100% din bumbac, sunt elastice şi se lipesc de piele precum leucoplastul, mulându-se perfect pe articulaţii. Foarte importantă pentru eficienţa lor este evaluarea pacientului de către un specialist, care decide modelul, forma şi culoarea aplicaţiei, precum şi tehnica de bandajare ce trebuie urmată.
Cum funcţionează KINESIO TAPING?
De peste 25 de ani, KINESIO TAPING revoluţionează performanţa sportivă, managementul durerii şi kinetoterapia în Japonia, China şi SUA. Însă a devenit faimoasă abia în 2008 la Olimpiada de la Beijing, când milioane de oameni din toată lumea au aflat ce sunt acele benzi multicolore lipite pe umerii voleibalistelor din China sau de pe picioarele atleţilor americani.
KINESIO TAPING este o tehnică de bandajare care susţine şi stabilizează muşchii şi articulaţiile, concepută să faciliteze vindecarea naturală a organismului fără să limiteze mişcarea sau flexibilitatea corpului. Stimulând diverşi receptori din sistemul somato - senzorial, banda Kinesio atenuează durerea şi facilitează drenajul limfatic. Efectul de ridicare a pielii crează spaţii mai mari între ţesuturi, permiţând astfel un aport ridicat de oxigen şi o reducere a inflamaţiei în zona respectivă.
Banda kinesiologică trebuie aplicată numai după o evaluare fizică detaliată, făcută obligatoriu de un specialist. Rezultatele evaluării indică mărimea, poziţia şi strânsoarea benzii kinesiologice, care poate fi aplicată în sute de feluri ca să influenţeaze sistemul neuromuscular, să atenueze durerea şi să reducă inflamaţia, să crească performanţa sportivă, să prevină accidentările, să grăbească vindecarea. Benzile kinesiologice sunt aplicate în diferite condiţii, iar în urma evaluărilor, fizioterapeutul va decide care este modalitatea de aplicare cea mai eficientă, specifică afecţiunii pe care o are pacientul.
Cui se adresează tehnica KINESIO TAPING?
Benzile kinesologice nu conţin latex şi sunt uşor de purtat zile la rând. De la copii până la vârstnici, ele pot trata cu succes o varietate de afecţiuni ortopedice (entorse, luxaţii, întinderi sau rupturi musculare etc), neuromusculare, neurologice, dar mai ales accidentări sportive. Această metodă terapeutică oferă simultan susţinere musculară de care are nevoie un pacient şi reabilitarea funcţiei afectate.
Tehnica KINESIO TAING se recomandă în multe afecţiuni reumatice, posttraumatice, postoperatorii sau neurologice precum:
- artrită, artroză, periartrită, bursită, sinovită
- scolioză, cifoză, hiperlordoză, lombosciatică
- lombalgie, lombosciatică, spondiloză, hernie de disc
- sechele de entorsă, luxaţii, fracturi, rupturi de ligament
- contracturi, întinderi şi rupturi musculare, torticolis
- stază venoasă cu edeme pe picioare, drenaj după operaţii pe ganglioni limfatici (precum masectomia)
- ameţeli, dureri de cap, constipaţie, sforăit etc.
Banda kinesiologică este folosită cel mai frecvent pentru îmbunătăţirea activării musculare, mai exact a contracţiei musculare, determinându-se astfel un tonus muscular normal.
Ce efecte are tehnica KINESIO TAPING?
Studiile ştiinţifice au confirmat efectele pozitive asupra pielii, sistemului circulator şi limfatic, asupra muşchilor, ligamentelor, tendoanelor şi articulaţiilor. Studiile recente au demonstrat eficienţa benzilor kinesiologice prin utilizarea lor în scopul diminuării dureri şi reducerii edemului, pentru îmbunătăţirea mobilităţii şi amplitudinii de mişcare, pentru îmbunătăţirea capacităţii de contracţie musculară şi combaterea spasmelor musculare.
Iată câteva efecte deja consacrate:
Performanţa musculară. Banda kinesologică stimulează răspunsul proprioceptiv prin terminaţiile senzitive de la nivelul muşchilor, articulaţiilor şi pielii. Este îmbunătăţită astfel interacţiunea dintre piele şi structurile subcutanante, este activat circuitul nervos de la nivelul subcutanat şi se obţine un răspuns muscular cu o performanţă superioară.
Atenuarea durerii. Banda kinesiologică inhibă nociceptorii şi blochează căile dureroase din muşchi, articulaţii şi piele. Scade astfel în intensitate transmiterea impulsului dureros spre creier, se normalizează tonusul muşchilor şi se atenuează durerea şi spasmul muscular. Echilibrul creat în cadrul circuitului neuronal de la nivelul muşchilor, tendoanelor, articulaţiilor şi pielii reuşeşte să reducă durerea, să scadă edemul şi să îmbunătăţească performanţa şi funcţia musculară.
Susţinere şi stabilitate. Banda kinesiologică este utilizată frecvent în cazul unei tulburări care necesită stabilizarea şi realinierea poziţiei unei articulaţii, asigurând stabilitatea articulaţiei, fără să-i limiteze mișcarea.
Managementul edemului. Banda kinesiologică este folosită cu succes şi în cazul edemelor postoperatorii, pe care le reduce prin eliberarea presiunii dintre piele şi ţesuturile subcutanate, asigurând o reluare a circulaţiei normale a lichidelor acumulate în urma leziunii. Benzile kinesiologice pot fi folosite în cazul limfedemului sau în contuziile superficiale.
Atenuarea efectelor limitative ale cicatricilor. După operaţii sau traumatisme, în urma procesului de vindecare, rezultă adesea un ţesut cicatricial care poate cuprinde pielea şi fascia subiacentă. Acest ţesut cicatricial poate determina limitări de mobilitate şi amplitudine normală ale membrului afectat. Aplicarea benzii kinesiologice asigură o întindere de lungă durată, fără să strângă prea tare stratul de ţesut cicatricial.
Metoda poate fi asociată şi cu alte tratamente şi are o eficienţă dovedită în fazele cronice şi de recuperare ale unei accidentări, dar şi când este utilizată ca măsură de prevenţie a traumatismelor, mai ales de către sportivi.
Tehnica KINESIO TAPING este practicată la nivel mondial, mai ales de kinetoterapeuţi specializaţi în tehnici de recuperare a sportivilor, dar şi în cadrul medical.