Ulei esențial de Cuișoare - descriere, recomandări Arborele de cuișoare, originar din insulele arhipeleagului indonezian, furnizează cuișoarele, un condiment prețios folosit de mult timp în orient. Cuișoarele sunt de fapt florile aromatice ale arborelui; bobocii sunt culeși înainte de a înflori și uscați la soare.
Considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi și răspândite mirodenii, cuișoarele au fost apreciate încă din Antichitate atât pentru aroma lor deosebită cât și datorită proprietăților curative.
Azi, uleiul esențial de cuișoare - care poate fi obținut din boboci sau din frunze - deosebit de bogat în eugenol, cu multiple proprietăți benefice, este folosit în chirurgia dentară, în cosmetică, ca esență în unele parfumuri și ca remediu împotriva diferitelor infecții: respiratorii, virale, cutanate, ale tractului digestiv și urinar.