
Descriere
Ce este Tezeo şi pentru ce se utilizează
Tezeo aparţine unei clase de medicamente cunoscute sub denumirea de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II. Angiotensina II este o substanţă produsă în organismul dumneavoastră, care provoacă îngustarea vaselor de sânge, determinând astfel creşterea tensiunii arteriale. Tezeo blochează efectul angiotensinei II, astfel încât vasele de sânge se relaxează şi tensiunea dumneavoastră arterială scade.
Tezeo este utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale (tensiune arterială mare) la adulți. Termenul “esenţială” înseamnă că tensiunea arterială mare nu este cauzată de nicio altă afecţiune.
Dacă nu este tratată, tensiunea arterială mare poate afecta vasele de sânge în mai multe organe, ceea ce poate determina uneori infarct miocardic, afectarea funcţiei inimii sau a rinichilor, accident vascular cerebral sau orbire. În general, înainte să apară leziuni, nu aveţi simptome ale tensiunii arteriale mari. De aceea, este important ca tensiunea arterială să fie măsurată periodic pentru a verifica dacă se află în limitele normale.
Tezeo este utilizat, de asemenea, pentru reducerea evenimentelor cardiovasculare (adică infarct miocardic sau accident vascular cerebral) la adulţii care prezintă risc, deoarece aportul de sânge la nivelul inimii sau picioarelor este redus sau blocat sau au avut un accident vascular cerebral sau au diabet zaharat cu risc crescut pentru asemenea evenimente. Medicul dumneavoastră vă poate spune dacă prezentaţi risc crescut pentru astfel de evenimente.
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tezeo
Nu luaţi Tezeo
- dacă sunteţi alergic la telmisartan sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
- dacă sunteţi gravidă în mai mult de 3 luni. (De asemenea, este bine să evitaţi administrarea Tezeo în perioada de început a sarcinii - vezi punctul referitor la sarcină).
- dacă aveţi afecţiuni severe ale ficatului, cum sunt colestază sau obstrucţie biliară (dificultăţi în eliminarea bilei din ficat şi din vezicula biliară) sau alte afecţiuni severe ale ficatului.
- dacă aveţi diabet zaharat sau funcţia rinichilor afectată și urmaţi tratament cu un medicament pentru scăderea tensiunii arteriale care conține aliskiren.
Dacă oricare dintre situaţiile de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua Tezeo.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Tezeo, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi sau aţi avut oricare dintre afecţiunile sau bolile următoare:
- Afecţiuni ale rinichilor sau transplant de rinichi.
- Stenoză a arterei renale (îngustarea vaselor de sânge ale unuia sau ambilor rinichi).
- Afecţiuni ale ficatului.
- Probleme cu inima.
- Valori crescute ale concentraţiei de aldosteron (manifestate prin retenţie de apă şi sare în corp, însoţite de dezechilibre ale diferitelor minerale din sânge).
- Tensiune arterială mică (hipotensiune arterială), care poate să apară dacă sunteţi deshidratat (pierdere excesivă de apă din corp) sau aveţi un deficit de sare din cauza tratamentului cu diuretice (medicamente care elimină apa din corp), urmaţi un regim alimentar cu restricţie de sare alimentară, aveţi diaree sau vărsături.
- Valori crescute ale concentraţiei de potasiu din sânge.
- Diabet zaharat.
Discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Tezeo:
- dacă luaţi digoxină.
- dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale mari:
Un inhibitor al ECA (de exemplu, enalapril, lisinopril, ramipril), mai ales dacă aveţi probleme ale rinichilor asociate diabetului zaharat.
Aliskiren.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcţia rinichilor, tensiunea arterială şi valorile electroliţilor (de exemplu, potasiu) în sânge, la intervale regulate de timp.
Vezi şi informaţiile de la punctul „Nu luaţi Tezeo”.
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă. Administrarea Tezeo nu este recomandată la începutul sarcinii şi nu trebuie să luaţi Tezeo dacă sunteţi gravidă în mai mult de 3 luni de sarcină, deoarece poate determina leziuni grave la făt dacă este administrat în această perioadă a sarcinii (vezi punctul referitor la sarcină).
În cazul în care sunteţi supus unei intervenţii chirurgicale sau anesteziei, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră că luaţi Tezeo.
Tezeo poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la pacienţii care aparţin rasei negre.
Copii şi adolescenţi
Nu se recomandă utilizarea Tezeo la copii şi adolescenţi cu vârsta până la 18 ani.
Tezeo împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Este posibil ca medicul dumneavoastră să trebuiască să vă modifice doza şi/sau să ia alte măsuri de precauţie. În unele cazuri, poate fi necesar să opriţi utilizarea unuia dintre medicamente. Acest lucru este valabil în special pentru medicamentele enumerate mai jos, dacă sunt luate în acelaşi timp cu Tezeo:
- Medicamente care conţin litiu, utilizate pentru tratamentul anumitor tipuri de depresie.
- Medicamente care pot creşte concentraţia de potasiu din sânge, cum sunt înlocuitori de sare alimentară care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul (anumite medicamente care elimină apa din corp), antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, AINS (antiinflamatoare nesteroidiene, de exemplu acid acetilsalicilic sau ibuprofen), heparină, medicamente imunosupresoare (de exemplu ciclosporină sau tacrolimus) şi antibioticul trimetoprim.
- Diuretice (medicamentele care elimină apa din corp), în special dacă sunt luate în doze mari împreună cu Tezeo, pot determina pierderea excesivă a apei din corp şi tensiune arterială mică (hipotensiune arterială).
- Un inhibitor al ECA sau aliskiren (utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mari) (vezi şi informaţiile de la punctele „Nu luaţi Tezeo” şi „Atenţionări şi precauţii”).
- Digoxină.
Efectul Tezeo poate fi redus atunci când luaţi AINS (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, de exemplu acid acetilsalicilic sau ibuprofen) sau corticosteroizi.
Tezeo poate creşte efectul de scădere a tensiunii arteriale al altor medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mari sau al medicamentelor cu potențial de scădere a tensiunii arteriale (de exemplu baclofen, amifostină). În plus, scăderea tensiunii arteriale poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive. Puteți observa acest lucru ca amețeală la ridicarea în picioare. Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră dacă aveți nevoie de ajustarea dozei celorlalte medicamente în timpul tratamentului cu Tezeo.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă. În mod normal, medicul vă va sfătui să întrerupeţi tratamentul cu Tezeo înainte de a rămâne gravidă sau de îndată ce aţi aflat că sunteţi gravidă şi vă va sfătui să luaţi un alt medicament în locul Tezeo. Tezeo nu este recomandat în perioada de început a sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă sunteţi gravidă în mai mult de 3 luni de sarcină, deoarece poate determina leziuni grave la făt dacă este administrat după 3 luni de sarcină.
Alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau urmează să alăptaţi. Administrarea Tezeo nu este recomandată la mamele care alăptează, iar medicul dumneavoastră poate alege un alt tratament pentru dumneavoastră dacă doriţi să alăptaţi, în special în cazul în care copilul dumneavoastră este nou-născut sau s-a născut prematur.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Unele persoane se pot simţi ameţite sau obosite în timpul tratamentului cu Tezeo. Dacă vă simţiţi ameţit sau obosit, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.
Tezeo conţine sorbitol
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să‑l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Доставляем бесплатно в течение максимум 24 часов!
В Кишинёве
Бесплатно или 45 MDL для заказов менее 349 MDL
В других регионах Молдовы
Бесплатно или 50 MDL для заказов менее 649 MDL
В указанных аптеках
Бесплатно для любого заказа, независимо от суммы

Закажите в один клик
Оставьте ваши контактные данные, и с вами свяжется оператор, чтобы уточнить детали заказа и при необходимости проконсультировать вас.
Доступно в следующих аптеках Наличие
173 аптекLuni - Duminica, 08:00 - 20:00
Marți - Duminică, 07:30 - 16:00
Luni, 08:00-14:00
Luni - Vineri, 08:00 - 19:00
Sâmbătă - Duminica, 08:00 - 16:00
Похожие товары
Посмотреть всеЧто говорят клиенты
Оставьте ваш отзыв
Поделитесь своим опытом использования этого товара
Посмотреть все отзывы
Из той же серии
Посмотреть все





Самые продаваемые
Посмотреть все





















