Validol-Lubnypharm 60 mg comprimate sublinguale
Mentholum in menthylisovaleratum
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Validol-Lubnypharm şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Validol-Lubnypharm
3. Cum să luaţi Validol-Lubnypharm
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Validol-Lubnypharm
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii.
1. CE ESTE VALIDOL-LUBNYPHARM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Validol-Lubnypharm conține o substanţă complexă, care se formează în urma dizolvării mentolului în eterul mentilic al acidului isovalerianic. La administrare sublinguală acţiunea medicamentului este determinată de efectele mentolului şi a eterului acidului isovalerianic. Ca rezultat al administrării preparatului are loc ameliorarea circulaţiei sanguine regionale, scăderea expresiei senzaţiilor dureroase. Preparatul manifestă, de asemena, acţiune sedativă.
Este indicat pentru tratamentul:
- crizelor ușoare de angină pectorală (dureri în piept cauzate de aprovizionarea insuficientă cu sânge a mușchiului inimii);
- răului de mișcare (cinetoze);
- isteriei;
- nevrozelor;
- durerilor de cap, determinate de administrarea nitraților.
2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ LUAŢI VALIDOL-LUBNYPHARM
Nu luaţi Validol-Lubnypharm
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament, enumerate la pct. 6;
- dacă aveţi tensiune arterială scăzută sever;
- dacă aveţi infarct miocardic acut.
Atenţionări şi precauţii
Dacă durerea în regiunea inimii nu dispare după administrarea preparatului, se recomandă adresarea la medic, pentru a exclude sindromul coronarian acut, determinat de scăderea fluxului de sânge spre inimă, cu apariția durerilor în piept, atât în repaus, cât și la efort fizic.
Copii și adolescenți
Nu există experiență de utilizare a medicamentului la copii și adolescenți.
Validol-Lubnypharm împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente.
Informați medicul dumneavoastră dacă utilizați:
- remedii cu acțiune asupra sistemului nervos central (psihotrope), cum ar fi sedativele, hipnoticele, etc.
- analgezice opioide – pentru calmarea durerii
- anestezice generale – pentru narcoză
- antihipertensive - pentru tensiunea arterială crescută
- nitraţi – în angină pectorală.
Validol-Lubnypharm împreună cu alimente, băuturi și alcool
Validol-Lubnypharm nu trebuie luat concomitent cu alcool.
Sarcina şi alăptarea
Dacǎ sunteţi gravidǎ sau alǎptaţi, credeţi cǎ aţi putea fi gravidǎ sau intenţionaţi sǎ rǎmâneţi gravidǎ, adresaţi-vǎ medicului sau farmacistului pentru recomandǎri înainte de a lua acest medicament.
Administrarea în timpul sarcinii şi în perioada de alăptare este posibilă dacă medicul consideră că beneficiul pentru mamă depășește riscul pentru făt/copil.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Se recomandă precauție în primele ore după administrarea preparatului în timpul conducerii vehiculelor sau efectuării activităților, care necesită atenție sporită, din cauza reacțiilor adverse posibile – amețeli, somnolență, scăderea vitezei de reacție.
Validol-Lubnypharm conține zahăr.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l consultați înainte de a utiliza acest medicament.
3. CUM SĂ LUAŢI VALIDOL-LUBNYPHARM
Comprimatul se lasă sub limbă până la dizolvare completă.
Doza la o administrare pentru adulți este de 1-2 comprimate; doza zilnică - 2-4 comprimate.
La necesitate doza poate fi mărită. Doza zilnică maximă – 600 mg (10 comprimate). Durata tratamentului nu trebuie să depășească 7 zile.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Validol-Lubnypharm
Dacă ați utilizat mai mult Validol-Lubnypharm decât trebuie, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În caz de supradozaj, pot apărea următoarele simptome: dureri de cap, greață, excitabilitate crescută, dereglarea activității inimii, tensiune arterială scăzută, inhibarea sistemului nervos central.
Dacă uitaţi să luaţi Validol-Lubnypharm
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să luaţi Validol-Lubnypharm
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Validol-Lubnypharm poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Unele reacții adverse pot fi grave. La apariția acestora se recomandă oprirea administrării medicamentului și adresarea de urgență la medic.
Cu frecvenţă necunoscută (frecvența nu poate fi estimată reieșind din datele disponibile)
- edem la nivelul feței, gurii, gâtului, care se răspândește rapid și poate duce la dificultăți la înghițire și respirație (angioedem).
Alte reacții adverse mai puțin severe includ:
Rare (pot afecta mai puțin de 1 pacient din 1000)
- urticarie, mâncărime, erupții pe piele, ameţeli, somnolență, lăcrimare, tensiune arterială scăzută, greţuri ușoare.
Cu frecvenţă necunoscută (frecvența nu poate fi estimată reieșind din datele disponibile)
- disconfort abdominal.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amed.md sau e-mail:farmacovigilenta@amed.md
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ VALIDOL-LUBNYPHARM
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
A se păstra în ambalajul original, la temperaturi sub 25 °C.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. CONŢINUTUL AMBALAJULUI ŞI ALTE INFORMAŢII
Ce conţine Validol-Lubnypharm
- Substanţa activă este soluţia de mentol în eterul mentilic al acidului isovalerianic.
Fiecare comprimat conține soluţie de mentol în eterul mentilic al acidului isovalerianic - 60 mg.
- Celelalte componente sunt zahăr cristalin rafinat, stearat de calciu.
Cum arată Validol-Lubnypharm şi conţinutul ambalajului
Comprimate cilindrice, cu suprafața superioară și inferioară plată, cu margini teşite, cu incizie diametrală, de culoare albă sau albă cu nuanţă gălbuie, cu miros de mentol și gust răcoritor. Pe suprafaţa comprimatelor se admite prezenţa incluziunilor de culoare cenușie şi a depunerilor sub formă de pulbere.
Câte 10 comprimate sublinguale în blister din clorură de polivinil și folie de aluminiu pentru imprimare, lăcuită.
Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul
Deţinătorul certificatului de înregistrare
„Lubnîfarm” SAP, Ucraina,
37500, reg. Poltava, or. Lubnî
Str. Barvinkov, 16
Fabricantul
„Lubnîfarm” SAP, Ucraina,
37500, reg. Poltava, or. Lubnî
Str. Barvinkov, 16
Acest prospect a fost aprobat în Iulie 2019
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md/