Zdrovit Vitamin C 1000mg comp.eferv.
* Promotie valabila in limita stocului disponibil
Описание
Zdrovit Vitamin C, comprimate efervescente
Acid ascorbic
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, trebuie să luaţi Zdrovit Vitamin C cu
precauţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-1 recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă farmacistului.
- Dacă simptomele se agravează sau nu se ameliorează, contactaţi medicul Dumneavoastră.
- Dacă orice reacţie adversă devine serioasă, sau dacă semnalaţi orice reacţie adversă nemenţionată în prezentul prospect, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Zdrovit Vitamin C şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Zdrovit Vitamin C
3. Cum să luaţi Zdrovit Vitamin C
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Zdrovit Vitamin C
6. Informaţii suplimentare
1. Ce este Zdrovit Vitamin C şi pentru ce se utilizează
Zdrovit Vitamin C se utlizează pentru tratamentul deficienţelor de vitamina C.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Zdrovit Vitamin C
Nu luaţi Zdrovit Vitamin C
- dacă sunteţi alergic la substanţa activă sau la oricare dintre componentele Zdrovit Vitamin C.
- dacă suferiţi de calculi renali (oxalaţi), cu excepţia cazului când medicamentul a fost recomandat de către medic.
- dacă suferiţi de unele maladii când este absorbit prea mult fier în organism (talasemie, hemocromatoză, anemie sideroblastică).
- dacă suferiţi de fenilcetonurie.
- dacă aveţi mai puţin de 18 ani.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Zdrovit Vitamin C
- dacă suferiţi de tulburări ereditare ale celulelor roşii ale sângelui (de ex., deficienţă de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază) nu depăşiţi doza recomandată de 1000 mg pe zi;
- dacă luaţi doze mari de vitamina C timp îndelungat, este posibilă insuficienţa de vitamina C după suspendarea tratamentului. Aportul crescut poate rezulta în clearance-ul renal crescut al vitaminei C;
- dacă sunteţi expuşi riscului de formare recurentă de calculi renali, nu trebuie să depăşiţi aportul zilnic de 100-200 mg vitamina C (a se vedea Nu luaţi Zdrovit Vitamin C). În caz de predispoziţie către formarea calculilor renali, există riscul de
formare a calculilor (oxalaţi de calciu) datorită aportului crescut de vitamina C;
- dacă suferiţi de o maladie renală gravă (pacienţi dializaţi), nu luaţi o doză zilnică de vitamina C mai mare de 50-100 mg, deoarece există riscul de apariţie a concentraţiilor crescute de oxalaţi în sânge (hiperoxalatemie) cu formarea de cristale de sare (oxalaţi) în rinichi.
Consultaţi medicul referitor la cele menţionate.
Evitaţi să luaţi doze mari de vitamina C dacă suferiţi de insuficienţă renală sau dacă luaţi concomitent medicamente cu efect negativ asupra funcţiei renale.
Zdrovit Vitamin C împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Deşi au fost descrise următoarele interacţiuni între vitamina C şi alte medicamente, relevanţa acestora la doza recomandată nu este cunoscută.
Vitamina C în doză de 1 g pe zi creşte biodisponibilitatea contraceptivelor orale (estrogeni).
Corticosteroizii şi calcitonina cresc rata de metabolizare de către organism a vitaminei C.
Acidul salicilic şi derivaţii acestuia inhibă absorbţia vitaminei C din tractul digestiv.
Tetraciclinele inhibă utilizarea vitaminei C de către celulele organismului.
Acidul acetilsalicilic, barbituricele ca fenobarbitalul şi antibioticele ca tetraciclinele cresc excreţia vitaminei C în urină.
Alcoolul reduce nivelurile de acid ascorbic.
Vitamina C poate reduce efectul terapeutic al anticoagulantelor, inclusiv warfarina şi al antipsihoticelor de tipul fenotiazinelor, inclusiv flufenazina.
Consumul cronic al unor doze mari de vitamina C poate interfera cu interacţiunea dintre disulfiram şi alcoolul etilic.
Dozele mari de vitamina C luate concomitent cu suplimente de fier poate cauza supraîncărcare cu fier, datorită absorbţiei crescute a fierului în organism.
Dozele mari de vitamina C luate concomitent cu medicamente cu conţinut de aluminiu (de ex., antiacide, inclusiv hidroxid de aluminiu, magaltrat) poate cauza creşterea absorbţiei aluminiului în organism.
Vitamina C poate reduce cantitatea de ciclosporină A, un medicament utilizat pentru supresia sistemului imunitar.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi însărcinată, consultaţi medicul înainte de a lua orice medicament.
Nu luaţi Zdrovit Vitamin C înainte de a consulta medicului dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi.
Există date limitate despre efectele dozelor mari de vitamina C în timpul sarcinii. Nu se cunoaşte dacă suplimentarea cu vitamina C în doze mai mari decât cele recomandate pentru aportul zilnic este inofensivă sau prezintă oarecare beneficii.
Vitamina C este excretată în laptele matern şi traversează bariera placentară. Există informaţii limitate despre efectele dozelor mari asupra nou/născutului/sugarului.
Informaţii importante despre unii excipienţi
Acest medicament conţine sodiu 294,5 mg per doză şi pacienţii care urmează un regim alimentar cu restricţie de sodiu (de exemplu, pacienţii hipertensivi) trebuie să ţină cont de acest lucru.
Medicamentul nu conţine zahăr, deci poate fi utilizat de către pacienţii diabetici.
3. Cum să luaţi Zdrovit Vitamin C
Trebuie să luaţi întotdeauna Zdrovit Vitamin C după cum v-a spus medicul dumneavoastră.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur cum să luaţi Zdrovit Vitamin C.
Adulţi
Doza recomandată este de 1 comprimat efervescent (1000 mg acid ascorbic) pe zi până la ameliorarea simptomelor. Doza maximă terapeutică 1000 mg (1 comprimat pe zi) nu trebuie depăşită.
Copii
Zdrovit Vitamin C nu este recomandat la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani).
Pentru copii sunt disponibile medicamente cu doze mai mici de acid ascorbic.
Pacienţi cu maladii renale
Zdrovit Vitamin C nu este recomandat pacienţilor cu maladii renale. Pentru această categorie de pacienţi sunt disponibile medicamente cu doze mai mici de acid ascorbic.
Cum şi când trebuie să luaţi Zdrovit Vitamin C
Comprimatele efervescente se dizolvă complet în 1/2 pahar cu apă sau suc. Dacă rămâne un mic sediment după ce aţi luat lichidul, acesta se readministreaza cu puţină apă.
Cât timp trebuie să luaţi Zdrovit Vitamin C
În general, se recomandă de a continua terapia până la ameliorarea simptomelor.
Dacă nu sunteţi sigur, consultaţi medicul sau farmacistul.
Dacă utilizaţi mai mult Zdrovit Vitamin C decât este recomandat
Dacă aţi luat mai mult Zdrovit Vitamin C decât este recomandat a se vedea "Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Zdrovit Vitamin C" referitor la riscul de distrugere a globulelor roşii (hemoliză) şi calculi renali.
Dacă aveţi dureri în regiunea rinichilor sau aveţi dificultăţi de eliminare a lichidelor după luarea dozelor mari de vitamina C, consultaţi imediat medicul.
O diaree tranzitorie apare ocazional după doze unice de 3 g şi aproape întotdeauna după doze mai mari de 10 g de vitamina C, însoţită de simptome abdominale respective. În asemenea caz se întrerupe tratamentul cu vitamina C. De regulă, alte măsuri nu sunt necesare.
Dacă uitaţi să luaţi Zdrovit Vitamin C
Nu dublaţi doza pentru a se compensa doza omisă.
Dacă aveţi întrebări suplimentare despre utilizarea acestui medicament, consultaţi medicul sau farmacistul.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Zdrovit Vitamin C poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Dacă observaţi orice reacţie adversǎ menţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să opriţi administrarea medicamentului şi să comunicaţi imediat medicului dumneavoastră sau să mergeţi la cea mai apropiată instituţie medicală. Este posibil să aveţi nevoie de ajutor medical sau spitalizare.
Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi determinată reieşind din datele disponibile)
Reacţii de hipersensibilitate, inclusiv:
- dificultăţi de respiraţie;
- reacţii alergice cutanate.
Dacă vre-o una dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: http://www.amed.md.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Zdrovit Vitamin C
Nu lăsaţi acest medicament la îndemâna şi vederea copiilor.
Data de expirare este imprimată la baza tubului şi pe cutia de carton. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25 °C.
A se păstra ambalajul bine închis, pentru a fi protejat de umiditate.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi ferit de lumină.
Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Informaţii suplimentare
Ce conţine Zdrovit Vitamin C
Substanţa activă este 1000 mg acid ascorbic (Vitamina C).
Alte componente sunt:
Acid citric
Hidrogenocarbonat de sodiu
Sorbitol
Amidon de porumb
Aromă de lămâie
Aspartam
Riboflavin sodiu fosfat (colorant)
Cum arată Zdrovit Vitamin C şi conţinutul ambalajului
Zdrovit Vitamin C se prezintă sub formă de comprimate efervescente de culoare albă, cu pete galbene, rotunde, netede, cu margini tăiate oblic.
10 comprimate efervescente sunt disponibile în tub din polipropilenă acoperit cu capac dotat cu desicant. Câte 1 tub plasat împreună cu prospectul pentru pacient în cutie de carton.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Natur Produkt Pharma Sp. z o.o., Polonia
30, Podstoczysko Street
07-300 Ostrow Mazowiecka
Fabricantul
Natur Produkt Pharma Sp. z o.o., Polonia
30, Podstoczysko Street
07-300 Ostrow Mazowiecka
Phytopharm Klęka SA. Polonia
Klęka 1,63-040 Nowe Miastro nad Warta.
Acest prospect a fost aprobat în Martie 2015
Доставляем бесплатно от 350 лей по Кишиневу и Бельцам. Доставка максимум 24 часа.
Посмотреть все АКЦИИ
Политика возврата
Politica de retur. Dreptul de revocare
ff.md oferă retur gratuit pentru clienții care notifică intenția lor în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea coletului. Comenzile cu livrare nu sunt eligibile pentru retur gratuit (Clientul va achita taxa de livrare repetată/schimb). În urma solicitării primite de la client, ff.md va trimite curierul la adresa indicată de client pentru a ridica coletul de retur. La comenzile cu ridicare personală, returul se face de către client la pick up point (filială).
Modalități și termene de returnare a produselor
Clientul se obligă să notifice ff.md intenția sa de a returna produsele achiziționate, prin e-mail la shop.online@ff.md sau prin telefon la numarul 069 807 807 în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea produselor. În caz contrar, ff.md poate refuza coletul. Informațiile necesare care trebuie furnizate pentru returul comenzilor:
- data expedierii coletului;
- numărul Comenzii;
- suma de returnat;
- adresa de unde curierul urmează să preia coletul de retur (în caz de livrare prin curier);
Costurile de transport ale coletului/elor returnate intră în responsabilitatea Clientului (asumate de Client).
Condiții de returnare a produselor
În orice situație de returnare a produselor, acestea trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate Clientului, în ambalajul original cu toate accesoriile, cu etichetele intacte, fără defecte (cu excepția viciilor ascunse și exceptând defectele deja semnalate de Client în corespondență cu ff.md) și împreună cu toate documentele care l-au însoțit (factura, certificat de garanție etc.). Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire și/sau intervenții neautorizate etc. În conformitate cu legea în vigoare, ff.md își rezervă dreptul de a nu accepta returnarea produselor care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada (perisabile) ori deteriora rapid, inclusiv medicamente. Produsele ce constituie un set trebuie returnate ca set. În cazul în care o comandă la care s-a oferit produs cadou este returnată integral, clientul este obligat să returneze și produsul cadou în starea lui originală, nedeteriorată și nedesigilată. Din motive de protecția sănătății sau motive de igenă nu pot fi acceptate produsele desigilate. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza acceptarea returului în situația unor abuzuri (returnări repetate).
În eventualitatea în care produsul achiziționat este nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta poate fi înlocuit cu un produs funcțional, cu condiția notificării în scris în termen de 48 de ore de la primirea produsului. Lista produselor care nu se supun schimbului / returnării conform Hotărârei de Guvern cu nr. 1465 din 08.12.2003:
- Articole de igienă individuală (articole destinate pentru îngrijirea corpului);
- Articole pentru profilaxia și tratamentul unor boli în condiții de domiciliu (instrumente, dispozitive și aparate medicale, remedii pentru igiena cavității bucale, lentile pentru ochelari, articole pentru îngrijirea copiilor, preparate farmaceutice);
- Produsele cosmetice și de parfumerie.
Termene de returnare a banilor
Pentru retururi integrale de comenzi, ff.md va rambursa Clientului contravaloarea produselor în maxim 14 (paisprezece) zile de la data primirii produselor returnate sau până la primirea unei dovezi conform căreia acestea au fost expediate Vânzătorului.