Datorită succesului campaniei expres-testarea vederii din primăvara, anul curent, unde aproximativ 5 000 de persoane au beneficiat de testare, am decis să prelungim această inițiativă și în luna Octombrie, celebrând astfel ZIUA MONDIALĂ A VEDERII .
Astfel, Optica Familiei (Farmacia Familiei) organizează, în perioada 10 - 13 octombrie, în incinta Shopping Malldova, Сampania de Screening GRATUIT a Vederii.
Timp de patru zile, de la orele 12:00-20:00, specialiști optometriști și medici oftalmologi de înaltă calificare, vor face un screening oftalmologic, GRATUIT, cu ajutorul echipamentelor moderne.
Această campanie are ca scop depistarea la timp a deficiențelor de vedere și prevenirea dezvoltării lor ulterioare atât la copii cu vârsta de la 3 ani, cât și la adulți. Mai mult, pe lângă screening-ul propriu-zis, în cadrul campaniei, oamenii vor fi informați cum să-și protejeze vederea, dar și despre importanța examinărilor oculare regulat, de către un medic oftalmolog.
Fii cu un pas înaintea tulburărilor de vedere, vino la un Screening Oftalmologic GRATUIT! Ține-ți minte că diagnosticul timpuriu şi tratamentul corect sunt esenţiale pentru sănătatea ochilor.