Tiregis 40mg comp.film.

comprimate filmate

Denumirea comercială

Tiregis

DCI-ul substanţei active

Telmisartanum

COMPOZIŢIA

1 comprimat filmat conţine:

substanţa activă: telmisartan 20 mg, 40 mg sau 80 mg;

excipienţi: hidroxid de sodiu, povidonă (K-25), meglumină, lactoză monohidrat, crospovidonă, oxid galben de fer (E172), stearat de magneziu; filmul: hipromeloză, dioxid de titan (E171), macrogol-400, talc, oxid galben de fer (E172).

Forma farmaceutică

Comprimate filmate

DESCRIEREA MEDICAMENTULUI

Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „20” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă faţă.

Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „40” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă faţă.

Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „80” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă faţă.

GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC

Antagonist al angiotensinei II, C09CA07

PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice

Mecanism de acţiune

Telmisartanul este un antagonist specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT₁), eficace după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe locul său de legare la nivelul subtipului de receptor AT₁, responsabil de acţiunile cunoscute ale angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorilor AT₁. Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT₁. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT_2. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice.

Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.

La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea tensiunii arteriale determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore. şi este încă măsurabil timp de până la 48 ore.

Eficacitate clinică şi date de siguranţă

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale

Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după administrarea primei doze de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general în 4 până la 8 săptămâni după începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.

Efectul antihipertensiv persistă constant timp de 24 ore după administrare.

Aceasta se confirmă şi prin raportul concentraţiei minime/maxime, care constituie peste 80 %, după administrarea dozelor de 40 mg şi 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii dependente de doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice (TAS). În această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.

La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce presiunea sistolică şi diastolică fără a afecta frecvenţa pulsului. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al medicamentului la acţiunea hipotensivă nu este complet determinată. Eficacitatea antihipertensivă a telmisartanului este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care au comparat telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).

După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan tensiunea arterială revine treptat, în decurs de câteva zile, la valorile iniţiale, fără apariția fenomenului rebound.

Frecvenţa tusei uscate a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan decât la cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum au arătat studiile clinice care compară direct cele două tratamente antihipertensive.

Prevenţia cardiovasculară

Conform studiilor clinice, la pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi edemul Quincke au fost raportate mai puţin frecvent, iar hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril. Combinaţia dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare comparativ cu monoterapia cu telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric mai mare în grupul de tratament cu combinaţia telmisartan-ramipril. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă renală, hipotensiune arterială şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu combinaţia telmisartan-ramipril. De aceea, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la această grupă de pacienţi.

În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular cerebral” "Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de 50 de ani sau mai mari, care au prezentat recent un AVC a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsisului în cazul administrării telmisartan comparativ cu placeboAceastă creştere a incidenţei apariţiei sepsisului asociată cu administrarea de telmisartan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.

Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită variază. Biodisponibilitatea absolută medie pentru telmisartan este de aproximativ 50%.

Când se administrează telmisartan împreună cu alimentele, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC_0-∞) a telmisartanului variază de la aproximativ 6% (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ 19% (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu alimente.

Liniaritate/non-liniaritate

Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficienţei terapeutice. Nu există o relaţie liniară între doze şi nivelul concentraţiilor plasmatice a preparatului. C_max şi, în mai mică măsură ASC, cresc disproporţionat în cazul administrării dozelor peste 40 mg.

Distribuţie

Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice (>99,5%), în principal de albumină şi de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu în condiţii de echilibru (V_dss) este de aproximativ 500 litri.

Metabolizare

Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul produsului iniţial. Nu s-a demonstrat nici o activitate farmacologică a formei conjugate.

Eliminare

Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de epurare biexponenţială cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare > 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C_max) şi în mai mică măsură aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţional cu doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor recomandate.

Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o influenţă relevantă asupra eficacităţii.

După administrare orală sau intravenoasă, telmisartanul se excretă aproape exclusiv cu materiile fecale, în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1 % din doză. Clearance-ul plasmatic total (Cl_tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 1500 ml/min).

Grupe speciale de pacienţi

Efecte în funcţie de sex

S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, cu C_max şi ASC fiind de aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la bărbaţi.

Vârstnici

Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei mai tineri de 65 de ani.

Pacienţi cu tulburări ale funcţiei renale

La pacienţii cu tulburari ale funcţiei renale de diferit grad a fost înregistrată creşterea concentraţiei plasmatice a telmisartanului de 2 ori.

Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală supuşi dializei au fost observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă în cantităţi înalte de proteinele plasmatice la pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire a preparatului nu este modificat la pacienţii cu funcţia renală afectată.

Pacienţi cu afectarea funcţiei hepatice

Studiile de farmacocinetică la pacienţii cu tulburarea funcţiei hepatice au demonstrat o creştere a biodisponibilităţii absolute până la aproape 100% şi lipsa modificării timpului de înjumătăţire.

INDICAŢII TERAPEUTICE

Hipertensiune arterială

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.

Profilaxie cardiovasculară

Reducerea morbidităţii cardiovasculare la pacienţi cu:

maladii clinic manifestate, cauzate de aterotromboză (antecedente de boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral sau ateroscleroza arterială periferică) sau

diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă.

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale

Doza eficace uzuală constituie 40 mg 1 dată pe zi. La unii pacienţi efectul pozitiv se poate înregistra şi la o doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan poate fi crescută până la cel mult 80 mg 1 dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi administrat în asociere cu diureticele de tip tiazidic, cum ar fi hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv antihipertensiv celui al telmisartanului. Când se intenţionează creşterea dozei, trebuie avut în vedere că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general peste 4 până la 8 săptămâni de la inițierea tratamentului.

Profilaxie cardiovasculară

Doza recomandată constituie 80 mg 1 dată pe zi. Nu se ştie dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan sunt eficiente în reducerea morbidităţii cardiovasculare.

La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o atentă monitorizare a tensiunii arteriale . Poate fi necesară ajustarea dozelor preparatelor antihipertensive.

Grupe speciale de pacienţi

Tulburarea funcţiei renale

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu tulburarea funcţiei renale uşoară până la moderată. Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu tulburarea funcţiei renale severă sau cărora li se efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze iniţiale mai mici, de 20 mg.

Tulburarea funcţiei hepatice

La pacienţii cu tulburarea funcţiei hepatice uşoară până la moderată doza nu trebuie să depăşească 40 mg 1 dată pe zi.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.

Pacienţii pediatrici

Nu se recomandă administrarea la copiii cu vîrsta sub 18 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea preparatului.

Mod de administrare

Comprimatele de telmisartan se administrează oral, 1 dată pe zi, indiferent de mese, cu o cantitate suficientă de apă.

Precauţii care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului

Telmisartan trebuie păstrat în blisterul sigilat datorită proprietăţii higroscopice a comprimatelor.

Comprimatele trebuie scoase din blister imediat înainte de administrare.

REACŢII ADVERSE

Reacţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi edem Quincke, ce apar rar (mai puţin de 1 caz la 1000), de asemenea şi insuficienţă renală acută.

Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi cu hipertensiune arterială şi din raportările care au urmat punerii pe piaţă a medicamentului.

Convenţia MedDRA privind frecvenţa

Foarte frecvente (>1/10)

Frecvente (>1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (>1/1000 şi <1/100)

Rare (>1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).

Infecţii şi infestări: mai puţin frecvente – infecţii ale tractului respirator superior, inclusiv faringită şi sinuzită; infecţii ale tractului urinar, inclusiv cistită; rare – sepsis, inclusiv cu sfârşit letal¹.

Tulburări hematologice şi limfatice: mai puţin frecvente – anemie; rare – eozinofilie, trombocitopenie.

Tulburări ale sistemului imunitar: rare – reacţii anafilactice, reacţii de hipersensibilitate.

Tulburări metabolice şi de nutriţie: mai puţin frecvente – hiperkalemie; rare – hipoglicemie (la pacienţii cu diabet zaharat).

Tulburări psihice: mai puţin frecvente – depresie, insomnie; rare – anxietate.

Tulburări ale sistemului nervos: mai puţin frecvente – sincopă.

Tulburări oculare: rare – tulburări de vedere.

Tulburări acustice şi vestibulare: mai puţin frecvente – vertij.

Tulburări cardiace: mai puţin frecvente – bradicardie; rare – tahicardie.

Tulburări vasculare: mai puţin frecvente – hipotensiune arterială², hipotensiune ortostatică.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: mai puţin frecvente – dispnee.

Tulburări gastrointestinale: mai puţin frecvente – dureri abdominale, diaree, dispepsie, meteorism, vomă; rare – disconfort gastric, xerostomie.

Tulburări hepatobiliare: rare – afectarea funcţiei hepatice³.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: mai puţin frecvente – hiperhidroză, prurit cutanat, erupţii cutanate; rare – eritem, edem Quincke (de asemenea cu evoluţie letală), erupţii induse de medicament, erupţii cutanate toxice, eczemă, urticarie.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: mai puţin frecvente – mialgie, dureri de spate (de exemplu sciatică), spasme musculare; rare – artralgie, durere la nivelul membrelor, dureri la nivelul tendoanelor (simptome ale tendinitei).

Tulburări renale şi ale căilor urinare: mai puţin frecvente – tulburarea funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală acută.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: mai puţin frecvente – durere toracică, astenie (slăbiciune); rare – afecţiune asemănătoare gripei.

Investigaţii diagnostice: mai puţin frecvente – creşterea valorilor creatininei serice; rare – creşterea valorilor plasmatice ale acidului uric, creşterea enzimelor hepatice, creşterea concentraţiei creatin-fosfokinazei, scăderea valorilor hemoglobinei.

¹Sepsis

În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul administrării telmisartan comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi înregistrată întâmplător sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.

²Hipotensiune arterială

Raportate ca reacţii frecvente la pacienţi cu tensiune arterială controlată, care au fost trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare adăugat medicaţiei de bază.

³Afectarea funcţiei hepatice

Cele mai frecvente cazuri de afectare a funcţiei hepatice în studiile post-autorizare s-au manifestat la pacienţii japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi la manifestarea acestor reacţii adverse.

CONTRAINDICAŢII

Hipersensibilitatea la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

Sarcina trimestrul I şi III.

Afecţiuni obstructive ale căilor biliare.

Tulburarea severă a funcţiei hepatice.

SUPRADOZAJ

Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.

Simptome

Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială şi tahicardia; de asemenea au fost raportate bradicardie, vertij, creşterea creatininemiei şi insuficienţă renală acută.

Tratament

Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv. Abordarea terapeutică depinde de durata de timp scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ inducerea vomei şi/sau lavajul gastric. În tratamentul supradozajului poate fi utilă administrarea de cărbune activat.

Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi creatininei. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie orizontală şi trebuie să li se administreze soluţii pentru substituţie rapidă a plasmei şi electroliţilor.

ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE

Sarcina

Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie început în timpul sarcinei. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată absolut necesară, pacientele, care intenţionează să rămână însărcinate trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul sarcinei. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie sistat imediat şi, dacă este necesar, trebuie începută administrarea altor preparate antihipertensive.

Tulburarea funcţiei hepatice

Telmisartanul se va administra la pacienţii cu colestază, afecţiuni obstructive ale căilor biliare sau tulburare severă a funcţiei hepatice, deoarece telmisartanul este eliminat în principal cu bila. La aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartanul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu afectarea funcţiei hepatice uşoară sau moderată.

Hipertensiune arterială renovasculară

Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală, la pacienţii cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale a unicului rinichi funcţional, care sunt trataţi cu medicamente cu acţiune asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron.

Tulburarea funcţiei renale şi transplant renal

Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei la pacienţii cu funcţia renală redusă trataţi cu telmisartan. Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea de telmisartan la pacienţii cu transplant renal recent.

Scăderea volumului sângelui circulant

La pacienţii cu scăderea volumului sângelui circulant sau concentraţiei de sodiu (în rezultatul terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate, diareii sau vomei) se poate dezvolta hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după administrarea primei doze de telmisartan. Astfel înainte de administrarea telmisartanului se va restabili volumul sângelui circulant şi/sau concentraţiei de sodiu.

Blocajul dublu al sistemului renină-angiotensină-aldosteron

Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron au fost raportate hipotensiune arterială, sincopă, hiperkaliemie şi modificări ale funcţiei renale (incluzând insuficienţa renală acută) la pacienţii sensibili, în special dacă au fost administrate concomitent câteva medicamente, care afectează acest sistem. De aceea, blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu prin adăugarea unui inhibitor ECA la antagoniştii receptorilor angiontensinei II) nu este recomandată la pacienţii la care tensiunea arterială este deja controlată; această blocare trebuie limitată la cazurile definite individual la care funcţia renală este atent monitorizată.

Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron

La unii pacienţi tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale). La astfel de pacienţi tratamentul cu medicamente, care afectează acest sistem de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, hiperazotemie, oligurie şi rareori cu insuficienţă renală acută.

Hiperaldosteronism primar

Pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu răspund, în general, la tratamentul cu medicamente antihipertensive, care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se recomandă administrarea telmisartanului în acest caz.

Stenoza de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatia hipertrofică obstructivă

Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării medicamentului la pacienţii, care suferă de stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Hiperkaliemie

Administrarea medicamentelor, care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron pot duce la hiperkaliemie.

La pacienţii vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii cu diabet zaharat, la pacienţii care sunt trataţi concomitent cu alte medicamente ce pot majora concentraţiile serice ale potasiului, o hiperkaliemie poate fi letală.

Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă a a medicamentelor care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.

Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:

diabet zaharat, afectarea funcţiei renale, vârstnici (>70 ani);

asocierea cu unul sau mai multe medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau grupele de medicamente care pot produce hiperkaliemie sunt substituenţi de sare, care conţin potasiu, diuretice economisitoare de potasiu, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim;

evenimente intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică, înrăutăţirea funcţiei renale, înrăutăţirea bruscă a stării renale (de exemplu infecţii), liză celulară, (de exemplu ischemie acută a extremităţilor, rabdomioliză, traumatism extins);

la pacienţii din grupul de risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a potasiului.

Lactoza

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Diferenţe etnice

După cum s-a observat şi în cazul administrării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la pacienţii aparţinând rasei negroide comparativ cu cei aparţinând altor rase, posibil din cauza prevalenţei crescute a valorilor mici ale reninemiei la acești pacienţi hipertensivi.

Alte precauţii

Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia infarctului miocardic sau accidentului vascular cerebral.

Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare

Sarcina

Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în sarcină. Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este contraindicat în timpul trimestrului II şi III de sarcină.

Nu există date adecvate privind utilizarea de telmisartan la femeile însărcinate. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere.

Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână însărcinate trebuie trecute pe medicamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul sarcinei. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie sistat imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ.

Se cunoaşte că expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi trei de sarcină induce fetotoxicitate la om (reducerea funcţiei renale, volum deficitar al lichidului amniotic, întârzierea procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune, hiperkaliemie).

Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi de sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror mame au luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie monitorizați din cauza hipotensiunii arteriale.

Alăptarea

Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu administrarea telmisartanului în timpul alăptării, nu se recomandată administrarea tîn timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative cu profil de siguranţă mai bine stabilit, în special în cazul alăptării unui copil nou-născut sau prematur.

Fertilitatea

În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale telmisartanului asupra fertilităţii masculine şi feminine.

Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectul asupra capacităţii de a conduce autovehicule sau de a manevra utilaje. Cu toate acestea, atunci când pacientul trebuie să conducă autovehicule sau să manevreze utilajese va lua în vedere posibilei apariţii ocazionale a vertijurilor sau somnolenţei în timpul tratamentului antihipertensiv.

INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE

INTERACŢIUNI

Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.

Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron, telmisartanul poate produce hiperkaliemie. Riscul poate creşte în cazul administrării concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie: substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice economisitoare de potasiu, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunosupresive (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.

Frecvenţa apariţiei hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se administrează combinaţiile terapeutice mai sus menţionate şi riscul este mare în special la asocierea cu diuretice economisitoare de potasiu şi cu substituenţi de sare, care conţin potasiu. O asociere cu inhibitori ECA sau AINS prezintă un risc mai mic (cu condiţia respectării stricte a precauţiilor pentru utilizare).

Nu se recomandă administrarea concomitentă

Diuretice economisitoare de potasiu sau suplimente de potasiu

Antagoniştii receptorilor angiotensinei II, cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă de diuretice. Diuretice economisitoare de potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu pot duce la o creştere semnificativă a concentraţiei serice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă monitorizare a concentraţiilor serice de potasiu.

Preparate de litiu

În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi, cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei serice a litiului şi dezvoltării acţiunii toxice a acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiei serice de potasiu, dacă folosirea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară.

Administrarea concomitentă necesită precauţie

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene

AINS (de exemplu acidul acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare recomandate, inhibitorii COX-2 şi AINS neselective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu medicamente care inhibă ciclooxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, această combinaţie trebuie administrată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător; după începerea terapiei asociate şi, în continuare periodic, şi se va lua în considerare monitorizarea funcţiei renale.

Diuretice tiazide sau diuretice de ansă

Tratamentul precedent cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) poate conduce la scăderea volumului sângelui circulant, de aceea la iniţierea tratamentului cu telmisartan există riscul dezvoltării hipotensiunii arteriale.

Se va lua în considerare la administrarea concomitentă

Alte medicamente antihipertensive

Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi potenţat prin administrarea concomitentă a altor medicamente antihipertensive.

Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.

În plus, hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive.

Corticosteroizi (administrare sistemică)

Reducerea efectului antihipertensiv.

PREZENTARE, AMBALAJ

Comprimate filmate 20 mg, 40 mg, 80 mg. Câte 7 sau 14 comprimate în blister. Câte 2 (a câte 14 comprimate) sau 4 (a câte 7 comprimate) blistere împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.

PĂSTRARE

A se păstra la temperaturi sub 25˚C.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!

TERMEN DE VALABILITATE

3 ani.

A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.

STATUTUL LEGAL

Cu prescripţie medicală.

DATA ULTIMEI REVIZUIRI A TEXTULUI

Mai 2013

NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI

EGIS Pharmaceuticals PLC, Ungaria

1106, or. Budapesta, str. Kereszturi, 30-38,

La apariţia oricărei reacţii adverse, informaţi secţia de farmacovigilenţă a

Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale

(tel. 022- 88-43-38)