
Descriere
ENTEROL® 250
Capsule, 250 mg
Compoziţie
O capsulă conţine Saccharomyces boulardii CNCM I-745 liofilizat 282,5 mg (conţine
celule liofilizate de Saccharomyces boulardii CNCM I-745 250 mg) şi excipienţi: liofilizatul:
lactoză monohidrat, stearat de magneziu; capsula: gelatină, dioxid de titan (E171).
Clasa farmacoterapeutică: antidiareice, microorganisme
Indicaţii
- tratamentul diareei infecţioase acute la adulţi şi copii;
- prevenirea şi tratamentul colitei şi diareei determinate de consumul de antibiotice;
- în asociere cu vancomicină/metronidazol, pentru prevenirea recurenţei bolilor produse
de Clostridium difficile;
- prevenirea diareei determinate de nutriţia enterală;
- tratamentul sindromului colonului iritabil.
Contraindicaţii
- hipersensibilitate la oricare dintre componenţii produsului;
- pacienţi cu cateter venos central (vezi pct. Reacţii adverse).
Precauţii
Enterol 250 conţine celule vii. Acest medicament nu trebuie deci combinat cu băuturi sau
alimente foarte fierbinţi (peste 50oC) sau foarte reci sau cu alcool etilic.
Tratamentul cu Saccharomyces boulardii CNCM I-745 nu înlocuieşte rehidratarea, când
aceasta este necesară. Doza de rehidratare şi calea de administrare (orală-IV) trebuie adaptate la
severitatea diareei, la vârsta şi starea de sănătate a pacientului.
Pacientul trebuie să ţină cont de necesitatea consumului abundent de lichide sărate sau
îndulcite (zahărul trebuie fiert), pentru a compensa pierderile datorate diareei (la adult, aportul
lichidian mediu este de 2 l pe zi). De asemenea, în timpul diareei regimul alimentar trebuie să
excludă anumite alimente, în special, crudităţi, fructe şi legume, alimente picante, precum şi
alimente şi băuturi reci şi să conţină mai ales friptură la grătar şi orez.
Interacţiuni
Datorită naturii sale fungice, Enterol 250 nu trebuie administrat simultan cu medicamente
antifungice orale sau sistemice.
Atenţionări speciale
Dacă, după 2 zile de tratament, diareea persistă, conduita terapeutică trebuie reevaluată şi
trebuie avută în vedere rehidratarea pe cale intravenoasă.
Sarcina şi alăptarea
În studiile efectuate la animale nu s-a evidenţiat potenţial teratogen. Până în prezent, în
clinică nu au fost raportate efecte fetotoxice sau malformative. Datorită datelor insuficiente se
recomandă evitarea utilizării acestui medicament în timpul sarcinii şi alăptării.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Produsul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Doze şi mod de administrare
Doza recomandată este de 1-2 capsule Enterol 250, de 1-2 ori pe zi.
Capsulele se pot înghiţi cu apă sau se pot deschide turnând conţinutul în puţină băutură
răcoritoare îndulcită (zahărul trebuie fiert) sau alimente sau, dupa caz, în biberon.
La copiii sub 6 ani, nu este recomandată înghiţirea capsulelor (risc de aspiraţie), ci
deschiderea si turnarea conţinutului în băutură sau alimente.
Supradozaj
Nu au fost raportate cazuri de supradozaj.
Reacţii adverse
Saccharomyces boulardii CNCM I-745 este un organism viu asociat cu risc de infecţie
fungică sistemică: cazuri rare de fungemie au fost raportate la pacienţii cu stare gravă, spitalizaţi,
cel mai adesea pentru boli gastro-intestinale, cu cateter venos central.
Ambalaj
Cutie cu un flacon a 10 capsule.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25˚C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă
BIOCODEX
, avenue Gallieni 94250 Gentilly, Franţa
Producător
BIOCODEX
1 avenue Blaise Pascal, 60000 Beauvais, Franţa
Livrăm gratis de la 350 MDL in Chisinau si in Balti. Livrare în maxim 24 ore.
Vezi toate PROMOȚIILE
Poitica de retur
Politica de retur. Dreptul de revocare
ff.md oferă retur gratuit pentru clienții care notifică intenția lor în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea coletului. Comenzile cu livrare nu sunt eligibile pentru retur gratuit (Clientul va achita taxa de livrare repetată/schimb). În urma solicitării primite de la client, ff.md va trimite curierul la adresa indicată de client pentru a ridica coletul de retur. La comenzile cu ridicare personală, returul se face de către client la pick up point (filială).
Modalități și termene de returnare a produselor
Clientul se obligă să notifice ff.md intenția sa de a returna produsele achiziționate, prin e-mail la shop.online@ff.md sau prin telefon la numarul 069 807 807 în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea produselor. În caz contrar, ff.md poate refuza coletul. Informațiile necesare care trebuie furnizate pentru returul comenzilor:
- data expedierii coletului;
- numărul Comenzii;
- suma de returnat;
- adresa de unde curierul urmează să preia coletul de retur (în caz de livrare prin curier);
Costurile de transport ale coletului/elor returnate intră în responsabilitatea Clientului (asumate de Client).
Condiții de returnare a produselor
În orice situație de returnare a produselor, acestea trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate Clientului, în ambalajul original cu toate accesoriile, cu etichetele intacte, fără defecte (cu excepția viciilor ascunse și exceptând defectele deja semnalate de Client în corespondență cu ff.md) și împreună cu toate documentele care l-au însoțit (factura, certificat de garanție etc.). Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire și/sau intervenții neautorizate etc. În conformitate cu legea în vigoare, ff.md își rezervă dreptul de a nu accepta returnarea produselor care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada (perisabile) ori deteriora rapid, inclusiv medicamente. Produsele ce constituie un set trebuie returnate ca set. În cazul în care o comandă la care s-a oferit produs cadou este returnată integral, clientul este obligat să returneze și produsul cadou în starea lui originală, nedeteriorată și nedesigilată. Din motive de protecția sănătății sau motive de igenă nu pot fi acceptate produsele desigilate. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza acceptarea returului în situația unor abuzuri (returnări repetate).
În eventualitatea în care produsul achiziționat este nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta poate fi înlocuit cu un produs funcțional, cu condiția notificării în scris în termen de 48 de ore de la primirea produsului. Lista produselor care nu se supun schimbului / returnării conform Hotărârei de Guvern cu nr. 1465 din 08.12.2003:
- Articole de igienă individuală (articole destinate pentru îngrijirea corpului);
- Articole pentru profilaxia și tratamentul unor boli în condiții de domiciliu (instrumente, dispozitive și aparate medicale, remedii pentru igiena cavității bucale, lentile pentru ochelari, articole pentru îngrijirea copiilor, preparate farmaceutice);
- Produsele cosmetice și de parfumerie.
Termene de returnare a banilor
Pentru retururi integrale de comenzi, ff.md va rambursa Clientului contravaloarea produselor în maxim 14 (paisprezece) zile de la data primirii produselor returnate sau până la primirea unei dovezi conform căreia acestea au fost expediate Vânzătorului.