
Descriere
Furosemid
Particularităţi farmacologice
Diuretic puternic cu acţiune rapidă (în administrarea p.o. pe parcursul primei ore, iar în cea i.v. în 5 min) dar de scurtă durată (2-6 ore). A fost lansat pe piaţa farmaceutică în 1965. Blochează reabsorbţia ionilor de clor şi sodiu în segmentul ascendent al ansei Henle. Acţionează şi la nivelul tubilor contorşi proximali şi distali neinfluenţând anhidraza carbonică sau activitatea aldosteronului. Creşte excreţia potasiului, calciului şi magneziului. În administrarea i.v. dilată venele, scade rapid presarcina şi tensiunea în artera pulmonară. Pentru compensarea pierderilor de potasiu se recomandă suplimentarea lui sau administrarea concomitentă a unui diuretic antikaliuretic.
Indicaţii
Edemele cardiace, hepatice sau renale, edemul pulmonar şi encefalic acut, hipertensiunea arterială (monoterapie sau în combinaţie cu alte antihipertensive), intoxicaţii, diureza forţată. Insuficienţa renală cronică, unele forme ale crizei hipertensive, eclampsia.
Utilizare terapeutică
În edeme iniţială 20-80 mg p.o. apoi câte 10-20 mg de 2 ori pe zi 2-4 zile consecutive pe săptămână.
În hipertensiunea arterială până la 40 mg de 2 ori pe zi. Dacă efectul este insuficient, peste 1 oră se mai administrează 40 mg. În combinaţie cu alte antihipertensive - câte 20 mg o dată pe zi sau mai rar. În insuficienţa renală severă doza poate fi mărită până la 240-320 mg pe zi. După micşorarea edemelor doza se reduce până la cea efectivă minimă şi întreruperi de 1-2 zile. În urgenţe 20-40 mg i.v. Dacă efectul este mic, peste o oră încă 40 mg.
Supradozare
Deshidratare, hipovolemie, hipotensiune, dezechilibru electrolitic, hipokaliemie, alcaloză hipocloremică. Tratament: Substituirea lichidului şi electroliţilor.
Efecte adverse
Cefelee, ameţeli, greaţă, anorexie, hiperglicemie, glucozurie, uricozurie, hipoacuzie. În tratamentul îndelungat sau cu doze mari - hipokalemie, hiponatremie, hipocloremie, alcaloză, hipovolemie, hipotensiune arterială, ameţeli, uscăciunea gurii, sete, aritmii, slăbicine musculară, convulsii.
Contraindicaţii
Anuria şi insuficienţa renală acută, obturaţia căilor urinare, glomerulonefrita acută, hipokaliemia, alcaloza, stările precomatoase, coma hepatică şi diabetică, hipersensibilitatea la preparat.
Interacţiuni
Înrăutăţeşte efectele adverse ale aminoglicozidelor, cefalosporinelor şi salicilaţilor (ototoxicitate, nefrotoxicitate), miorelaxantelor, sărurilor de litiu. Sporeşte acţiunea terapeutică a antihipertensivelor. Glucocorticoizii cresc riscul hipokaliemiei. Antiinflamatoarele nesteroidiene scad efectul diuretic.
Precauţii
Diureza excesivă poate provoca deshidratare, hipovolemie, colaps vascular, tromboze şi embolism (în special la vârstnici). Sarcina (se administrează numai în cazuri excepţionale). Se recomandă dietă bogată în potasiu sau administrarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul.
Livrăm gratis de la 350 MDL in Chisinau si in Balti. Livrare în maxim 24 ore.
Vezi toate PROMOȚIILE
Poitica de retur
Politica de retur. Dreptul de revocare
ff.md oferă retur gratuit pentru clienții care notifică intenția lor în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea coletului. Comenzile cu livrare nu sunt eligibile pentru retur gratuit (Clientul va achita taxa de livrare repetată/schimb). În urma solicitării primite de la client, ff.md va trimite curierul la adresa indicată de client pentru a ridica coletul de retur. La comenzile cu ridicare personală, returul se face de către client la pick up point (filială).
Modalități și termene de returnare a produselor
Clientul se obligă să notifice ff.md intenția sa de a returna produsele achiziționate, prin e-mail la shop.online@ff.md sau prin telefon la numarul 069 807 807 în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea produselor. În caz contrar, ff.md poate refuza coletul. Informațiile necesare care trebuie furnizate pentru returul comenzilor:
- data expedierii coletului;
- numărul Comenzii;
- suma de returnat;
- adresa de unde curierul urmează să preia coletul de retur (în caz de livrare prin curier);
Costurile de transport ale coletului/elor returnate intră în responsabilitatea Clientului (asumate de Client).
Condiții de returnare a produselor
În orice situație de returnare a produselor, acestea trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate Clientului, în ambalajul original cu toate accesoriile, cu etichetele intacte, fără defecte (cu excepția viciilor ascunse și exceptând defectele deja semnalate de Client în corespondență cu ff.md) și împreună cu toate documentele care l-au însoțit (factura, certificat de garanție etc.). Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire și/sau intervenții neautorizate etc. În conformitate cu legea în vigoare, ff.md își rezervă dreptul de a nu accepta returnarea produselor care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada (perisabile) ori deteriora rapid, inclusiv medicamente. Produsele ce constituie un set trebuie returnate ca set. În cazul în care o comandă la care s-a oferit produs cadou este returnată integral, clientul este obligat să returneze și produsul cadou în starea lui originală, nedeteriorată și nedesigilată. Din motive de protecția sănătății sau motive de igenă nu pot fi acceptate produsele desigilate. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza acceptarea returului în situația unor abuzuri (returnări repetate).
În eventualitatea în care produsul achiziționat este nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta poate fi înlocuit cu un produs funcțional, cu condiția notificării în scris în termen de 48 de ore de la primirea produsului. Lista produselor care nu se supun schimbului / returnării conform Hotărârei de Guvern cu nr. 1465 din 08.12.2003:
- Articole de igienă individuală (articole destinate pentru îngrijirea corpului);
- Articole pentru profilaxia și tratamentul unor boli în condiții de domiciliu (instrumente, dispozitive și aparate medicale, remedii pentru igiena cavității bucale, lentile pentru ochelari, articole pentru îngrijirea copiilor, preparate farmaceutice);
- Produsele cosmetice și de parfumerie.
Termene de returnare a banilor
Pentru retururi integrale de comenzi, ff.md va rambursa Clientului contravaloarea produselor în maxim 14 (paisprezece) zile de la data primirii produselor returnate sau până la primirea unei dovezi conform căreia acestea au fost expediate Vânzătorului.