
Descriere
AZITROX 500 mg comprimate filmate
Azitromicină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna din reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
În acest prospect găsiţ i:
1. Ce este Azitrox 500 mg şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Azitrox 500 mg
3. Cum să luaţi Azitrox 500 mg
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Azitrox 500 mg
6. Informaţii suplimentare
CE ESTE AZITROX 500 mg comprimate filmate ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Azitrox 500 mg este un antibiotic indicat pentru tratamentul şi prevenirea infecţiilor. Face parte din clasa antibioticelor macrolide, numite azalide. Este eficace împotriva unui spectru larg de bacterii care pot provoca infecţii.
Medicamentul poate fi utilizat pentru tratamentul următoarelor infecţii:
- infecţii ale căilor respiratorii superioare: infecţii bacteriene ale faringelui, amigdalelor, sinusurilor nazale adiacente şi urechii mijlocii;
- infecţii ale căilor respiratorii inferioare: infecţii ale bronhiilor şi plămânilor;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: roşeaţă migratoare (prima fază a bolii Lyme –infecţie posibilă în urma unei muşcături provocate de o căpuşă infectată), erizipel, boală dermatologică veziculară bacteriană şi infecţii dermatologice supurante secundare;
- infecţii gastrice şi duodenale provocate de Helicobacter pylori.
ÎNAINTE SĂ LUAŢI AZITROX 500 mg comprimate filmate
Nu luaţi Azitrox 500 mg
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la azitromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre celelalte
componente ale medicamentului.
- dacă pacientul este un copil cu greutatea corporală sub 25 kg.
- dacă aveţi insuficienţă hepatică severă.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Azitrox 500 mg
În cazul acestei forme famaceutice, medicamentul este destinat copiilor cu vârsta peste 6 ani.
Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a începe să utilizaţi acest medicament dacă:
• aveţi probleme cu ficatul: este posibil să fie necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze funcţia ficatului sau să vă întrerupă tratamentul.
Medicamentul trebuie administrat cu precauţie pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente,
inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Azitrox 500 mg şi alte medicamente se pot influenţa reciproc.
Medicamentele antiacide încetinesc absorbţia azitromicinei. Trebuie să existe cel puţin un interval de două ore între administrarea azitromicinei şi antiacidelor.
Ergotismul (intoxicaţie cu alcaloizi de ergot) poate fi indus rapid la pacienţii care primesc alcaloizi de
ergot, în cazul administrării concomitente de antibiotice macrolidice; totuşi, nu există date privind
interacţiunea posibilă dintre derivaţii de ergot şi azitromicină.
Se ştie că antibioticele macrolidice interacţionează cu digoxina, ciclosporina, astemizolul, triazolamul, midazolamul şi alfentanilul. Deşi nu există date privind interacţiunile dintre azitromicină şi agenţii sus menţionaţi, se recomandă monitorizarea atentă a pacienţilor în cazul în care li se administrează aceste tratamente concomitente.
Nu a fost raportat un efect al azitromicinei asupra vaselor de sânge, în cazul administrării
concomitente de teofilină, terfenadină, warfarină, carbamazepină, metilprednisolon şi cimetidină. Spre
deosebire de majoritatea antibioticelor macrolidice, azitromicina nu are efect asupra citocromului
P450 şi până în prezent nu au fost raportate interacţiuni între azitromicină şi medicamentele sus-
menţionate.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.
Gravidele sau femeile care alăptează nu trebuie să ia Azitrox 500 mg numai dacă este absolut necesar, la recomandarea medicului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu există date disponibile privind efectul Azitrox 500 mg asupra capacităţii de a conduce vehicule şi
de a folosi utilaje.
CUM SĂ LUAŢI AZITROX 500 mg comprimate filmate
Luaţi întotdeauna AZITROX 500 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi copii cu greutate corporală peste 45 kg
Azitromicina se administrează o dată pe zi, cel puţin cu 1 oră înainte de masă, sau la 2 ore după masă. În cazul infecţiilor căilor respiratorii doza recomandată este de 500 mg azitromicină, o dată pe zi timp
de trei zile.
Eritem cronic migrator
În prima zi doza recomandată este de 1 g azitromicină (două comprimate de Azitrox 500 mg într-o
singură priză); în zilele 2-5 doza recomandată este de 500 mg azitromicină zilnic (un comprimat de
Azitrox 500 mg).
Boli cu transmitere se xuală
Doza recomandată este de 1 g (două comprimate de Azitrox 500 mg).
Infecţii gastrice şi duodenale provocate de Helicobacter pylori
Doza recomandată este de 1 g (două comprimate de Azitrox 500 mg) în combinaţie cu medicamente
inhibitoare ale secreţiei gastrice şi alte medicamente conform cu indicaţiile medicului.
Pacienţii vârstnici nu necesită ajustarea dozei.
Copii cu greutate corporală sub 45 kg
În cazul acestei forme famaceutice, medicamentul este destinat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Azitromicina se administrează o dată pe zi, cu cel puţin 1 oră înainte de masă sau la 2 ore după masă.
În cazul infecţiilor căilor respiratorii, doza recomandată este de 10 mg/kg o dată pe zi timp de trei zile.
În cazul eritemului cronic migrator (prima fază a bolii Lyme), dozele sunt următoarele: în prima zi, copiilor li se administrează 20 mg/kg o dată la 24 ore, iar în zilele 2-5 câte 10 mg/kg o dată la 24 ore. În tratamentul infecţiilor gastrice şi duodenale provocate de Helicobacter pylori, se administrează 20 mg/kg zilnic timp de trei zile în asociere cu medicamente inhibitoare ale secreţiei gastrice şi alte medicamente, conform indicaţiilor medicului.
Pacienţi cu afecţiuni ale rinichilor sau ficatului
• Trebuie să îi spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi probleme cu rinichii sau ficatul deoarece este posibil să fie necesar ca medicul dumneavoastră să vă modifice doza uzuală.
Dacă uitaţi să luaţi Azitrox 500 mg
Dacă uitaţi să luaţi un comprimat, luaţi-l cât mai repede posibil. Luaţi următoarea doză la un interval
de 24 ore.
Dacă încetaţi să luaţi Azitrox 500
Nu întrerupeţi tratamentul pe durata prescrisă de medic, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Dacă întrerupeţi administrarea medicamentului înainte de terminarea tratamentului, bacteriile pot rămâne
active şi pot provoca recidive ale infecţiei.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Azitrox 500 mg poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţiile adverse care pot apărea frecvent la administrarea Azitrox 500 mg includ afecţiuni ale
tractului digestiv (durere abdominală, flatulenţă, greaţă şi vărsături, diaree). Reacţiile adverse mai
puţin frecvente includ eozinofilie, neutropenie, dureri de cap, ameţeală, dureri articulare. Angioedemul (edem al feţei şi căilor respiratorii superioare apărut brusc) apare rar. De asemenea, rar pot să apară agitaţie, insomnie, nervozitate, dureri toracice, palpitaţii, vaginită. Rareori se pot produce creşteri ale valorilor serice ale enzimelor hepatice şi bilirubinei; normalizarea acestora se produce la două - trei săptămâni de la oprirea tratamentului. Foarte rar pot apare tulburări ale auzului, icter colestatic, nefrită interstiţială.
Dacă vreuna din reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
CUM SE PĂSTREAZĂ AZITROX 500 mg comprimate filmate
Nu utilizaţi Azitrox 500 după data de expirare înscrisă pe ambalaj după „EXP:”. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Azitrox 500 mg
- Substanţa activă este azitromicină. Fiecare comprimat filmat conţine azitromicină 500 mg sub
formă de azitromicină dihidrat.
- Celelalte componente sunt: nucleu- amidon de porumb pregelatinizat, croscarmeloză sodică, hidrogenofosfat de calciu anhidru, stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu; film- hidroxipropilmetilceluloză 2910/5, dioxid de titan (E 171), macrogol 6000, talc, simeticonă emulsie SE 4, polisorbat 80.
Cum arată Azitrox 500 mg şi conţinutul ambalajului
Azitrox 500 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate ovale, de culoare albă.
Azitrox 500 mg este disponibil în cutii cu un blister din Aluminiu/PVC cu 3 comprimate filmate.
Fabricantul
Zentiva k.s.
U kabelovny 130, 102 37 Praga 10, Dolni Měcholupy
Republica Cehă
Livrăm gratis de la 350 MDL in Chisinau si in Balti. Livrare în maxim 24 ore.
Vezi toate PROMOȚIILE
Poitica de retur
Politica de retur. Dreptul de revocare
ff.md oferă retur gratuit pentru clienții care notifică intenția lor în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea coletului. Comenzile cu livrare nu sunt eligibile pentru retur gratuit (Clientul va achita taxa de livrare repetată/schimb). În urma solicitării primite de la client, ff.md va trimite curierul la adresa indicată de client pentru a ridica coletul de retur. La comenzile cu ridicare personală, returul se face de către client la pick up point (filială).
Modalități și termene de returnare a produselor
Clientul se obligă să notifice ff.md intenția sa de a returna produsele achiziționate, prin e-mail la shop.online@ff.md sau prin telefon la numarul 069 807 807 în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea produselor. În caz contrar, ff.md poate refuza coletul. Informațiile necesare care trebuie furnizate pentru returul comenzilor:
- data expedierii coletului;
- numărul Comenzii;
- suma de returnat;
- adresa de unde curierul urmează să preia coletul de retur (în caz de livrare prin curier);
Costurile de transport ale coletului/elor returnate intră în responsabilitatea Clientului (asumate de Client).
Condiții de returnare a produselor
În orice situație de returnare a produselor, acestea trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate Clientului, în ambalajul original cu toate accesoriile, cu etichetele intacte, fără defecte (cu excepția viciilor ascunse și exceptând defectele deja semnalate de Client în corespondență cu ff.md) și împreună cu toate documentele care l-au însoțit (factura, certificat de garanție etc.). Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire și/sau intervenții neautorizate etc. În conformitate cu legea în vigoare, ff.md își rezervă dreptul de a nu accepta returnarea produselor care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada (perisabile) ori deteriora rapid, inclusiv medicamente. Produsele ce constituie un set trebuie returnate ca set. În cazul în care o comandă la care s-a oferit produs cadou este returnată integral, clientul este obligat să returneze și produsul cadou în starea lui originală, nedeteriorată și nedesigilată. Din motive de protecția sănătății sau motive de igenă nu pot fi acceptate produsele desigilate. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza acceptarea returului în situația unor abuzuri (returnări repetate).
În eventualitatea în care produsul achiziționat este nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta poate fi înlocuit cu un produs funcțional, cu condiția notificării în scris în termen de 48 de ore de la primirea produsului. Lista produselor care nu se supun schimbului / returnării conform Hotărârei de Guvern cu nr. 1465 din 08.12.2003:
- Articole de igienă individuală (articole destinate pentru îngrijirea corpului);
- Articole pentru profilaxia și tratamentul unor boli în condiții de domiciliu (instrumente, dispozitive și aparate medicale, remedii pentru igiena cavității bucale, lentile pentru ochelari, articole pentru îngrijirea copiilor, preparate farmaceutice);
- Produsele cosmetice și de parfumerie.
Termene de returnare a banilor
Pentru retururi integrale de comenzi, ff.md va rambursa Clientului contravaloarea produselor în maxim 14 (paisprezece) zile de la data primirii produselor returnate sau până la primirea unei dovezi conform căreia acestea au fost expediate Vânzătorului.